Iosif

Iosif de la Mănăstirea Docheiariu, cu numele de mir Hristos Spangos, fiul lui Constantin, s-⁠a născut în 1920 în Spatharaioi din Samos, avându-⁠i alături pe unsprezece frați. A absolvit Școala Bisericească din Corint. Când a spus că se va face monah, mama i-⁠a zis că se va sinucide; el a răspuns cu curaj: «Fiecare are sufletul lui.» Deși tatăl și frații fuseseră ruinați de împrejurări, lacrimile mamei nu l-⁠au făcut să-⁠și amâne plecarea.

A fost tuns monah în insula Patmos, la marea mănăstire a Sfântului Ioan Teologul, cu numele Anthimos, apoi în marea schimă cu numele Iosif de cuviosul bătrân Amfilohie Makris († 1970). Ani de zile a trăit viață pustnicească în adăpostul de la Kouvari din Patmos. L-⁠a urmat pe bătrânul Grigorie Docheiaritul la mănăstirea Myrtia în 1972, la Prousos în 1973 și la 20 mai 1980 la mănăstirea Docheiariu. Părintele Teoctist Docheiaritul spune că era extrem de milostiv, exact în datoriile monahale și iubitor de slujbe ca nimeni altul. Vecinul nostru, părintele Paladie, adaugă: «Nu și-⁠a lăsat niciodată canonul, nici bolnav. Avea mare dor să vină în Athos. A slujit cu multă dragoste pe părintele Mihail († 1983). Era foarte simplu, om de mare dragoste, în special față de monahii tineri. Ne alina gândurile.»

Se ruga mereu lui Dumnezeu să nu devină o povară obștii. La priveghea Cincizecimii din 1981 a stat prima dată în strană, fiindcă nu se simțea bine; în slujbele lungi stătea mereu în picioare și cânta frumos. Nu voia la medici, dar a ascultat de egumen și a mers la spitalul din Tesalonic, unde nu a rămas nici o zi. A adormit liniștit la 4 iunie 1981, miercuri după Cincizecime, ducându-⁠și cu sine osteneala și sudoarea pe care de ani le strângea pentru hambarul ceresc, fără să deranjeze pe nimeni, el «cel exact și milostiv». Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.