Iosif

Iosif din Schitul Sfântul Pantelimon al Cutlumușului, numit Iosif Ciprianul, cu numele de mir Ioan Hagipanaghiotu, fiul lui Nicolae și al Panaghiotei, s-⁠a născut în 1886 în satul Rizokarpaso din Karpasia, azi sub ocupație turcă. A venit în Sfântul Munte în 1902 și nu s-⁠a mai întors în Cipru, dar o iubea, se ruga pentru ea și o pomenea: «Nu am scos niciodată Ciprul din inimă, fiindcă a născut sfinți.» Învățase puțină tâmplărie în satul lui și voia să lucreze ca tâmplar, dar pe chipul monahilor a întâlnit pe Dumnezeu: «Iată, aici este Dumnezeu», a spus și a hotărât să se facă monah. A trecut prin diferite locuri din Athos și a ajuns la coliba Sfântului Ioanichie cel Mare din schitul Sfântul Pantelimon, aparținând de Cutlumuș, sub bătrânul virtuos Ioanichie († 1909), unde a primit marea schimă.

La o priveghere în mănăstirea Karakalu, la praznicul Sfinților Apostoli, rugându-⁠se, l-⁠a văzut pe Apostolul Pavel în picioare lângă tronul arhieresc: «Cu chelia lui, cu barbișonul lui, l-⁠am recunoscut din icoană, predicând... Nu știam dacă sunt treaz sau dorm. Singurul lucru pe care mi-⁠l amintesc din cuvintele lui este: ''Și o singură zi dacă omul trăiește pe pământ, dacă nu ia seama, se poate osândi...'' Cuvântul acesta a rămas ca o drojdie în inima mea.» După mai bine de șaptezeci de ani îl povestea ca pe o întâmplare de aseară.

A trecut prin multe încercări: foamete voită și nevoită, sărăcie, lipsuri, necazuri. Boli dese și multe ispite l-⁠au obosit, dar nu l-⁠au descurajat. Primea totul ca de la Dumnezeu. Avea mare evlavie la Maica Domnului, pe care o numea «Frumusețea celor frumoși», și ținea lângă pat o mică icoană a Economisitoarei: «Ce îi cer mă economisește.» Trăgea metania la Glykofilusa de la Filoteu, ca să-⁠l păzească, la Economisitoarea de la Lavra, ca să-⁠l întrețină, la Paramythia de la Vatoped, ca să-⁠l mângâie în necazuri. Șaizeci de ani a mers cu cârje, dar nu stătea degeaba; la o sută de ani s-⁠a urcat pe acoperiș să-⁠și repare țiglele. Ultimii cincizeci de ani i-⁠a trăit în coliba vecină a Sfântului Nicolae. Citea Psaltirea, Evanghelia și Apostolul; lui îi plăceau acestea trei. Depășind o sută de ani, se întreba de ce nu-⁠l ia Dumnezeu. A adormit întru Domnul sâmbăta morților dinaintea Cincizecimii, la 30 mai 1992, și a fost înmormântat în cimitirul schitului duminica Cincizecimii. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.