Irodion

Irodion din Capsala, cu numele de mir Ioan Mantuf, s-⁠a născut sărac în 1904 într-⁠un sat din România numit Ordasest. De mic a iubit peste măsură pe Hristos. Tânăr a venit în sfânta Grădină a Maicii Domnului ca să se închine în întregime Fiului ei. A fost o floare mirositoare a grădinii sădite de Dumnezeu a sfântului Athos și o pasăre cu glas dulce a cerului. A fost tuns rasofor, se pare, la chilia Dionisiu a Intrării Maicii Domnului în Capsala, iar marea schimă a primit-⁠o în coliba Arhanghelilor din Lakkoskiti a Sfântului Pavel. De la sfârșitul lui 1964 s-⁠a nevoit în chilia Sfântului Dimitrie din Capsala. A trecut și prin alte locuri ale peninsulei athonite: Provata, Karyes, chilii ale Caracalului, Filoteului și Vatopedului. Ca o albină căutând polen și ca o pasăre liberă, străbătea cărările și pădurile să găsească puțină hrană, fiind foarte sărac. A ales cel mai greu drum al sfințeniei, nebunia pentru Hristos. Mulți îl socoteau nebun adevărat.

Mitropolitul Nicolae al Mesogheei spune despre el că a trecut pe pământ fără să calce pe el și fără ca pământul să-⁠l atingă. Bătrânul Ioanichie spune: «Patruzeci de ani a stat închis în mica lui chilie, cu totul gol, sărac, dar fericit și binecuvântat. Toată viața lui s-⁠a consumat ca o făclie luminoasă în rugăciune, în tăcere, în contemplație...» Bătrânul român Irodion, un erou ascuns, trăia într-⁠o sărăcie, asceză, osteneală, necaz și suferință continue și alese, pentru dragostea lui Hristos. Chilia lui dezordonată, murdară și neîngrijită ascundea curăția frumoasei lui inimi. Era un adevărat ascet, un isihast tainic, un om al lui Dumnezeu autentic. Din cuvintele lui aparent smintite depunea adevăruri, prevestiri și sfaturi. Prindea gândurile vizitatorilor lui, monahi sau mireni, înainte de a le spune, și le zicea ce trebuia. Fugind de slava oamenilor a ajuns la slava lui Dumnezeu. Batjocorind deșertăciunea lumească a intrat în veșnicia slăvită. A adormit în 1990. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.