Isaac Dascălul de la Neamț

Isaac a fost schimonah și dascăl de limba greacă și slavonă la Mănăstirea Neamț, traducător de scrieri patristice, mort în 1817. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

Era din părțile locului și a intrat din tinerețe în lavră, unde a învățat de la cei mai învățați monahi nevoința în Hristos și învățătura Părinților. Pomelnicul ctitoricesc al Neamțului spune că era atât de priceput în ambele limbi, încât a învățat pe părinți limba elinească și a tălmăcit multe cărți. A creat la Neamț o școală de greacă și a învățat mulți monahi limba în care s-⁠au scris cele mai multe opere ale Părinților. În vremea stareței Sfântului Paisie era printre primii dascăli de elină, alături de arhimandritul Macarie, ieromonahul Ilarion, ierodiaconii Ștefan și Grigorie Dascălul și monahul Gherontie.

Din greacă a tradus multe cărți patristice, mai ales filocalice: Cartea Sfinților Varsanufie și Ioan (1787), opera integrală a Sfântului Simeon Noul Teolog, cărțile Sfântului Efrem Sirul, Paraclisul Maicii Domnului cu cele cincizeci și șase de canoane de la Pavecernița (1816) și altele. Traducerile lui sunt curgătoare și limpezi. Din slavonă a tălmăcit Tipicul Mare, numit al Sfântului Sava, tipărit la Iași în 1816. După 1800 s-⁠a nevoit câțiva ani la Schitul Prodromu din Athos, unde a continuat să traducă; cărțile acelea nu s-⁠au tipărit și s-⁠au pierdut în mare parte.

Întors la Neamț, a scris, la rugămintea monahilor, Viața pe larg a starețului Paisie și a mai tradus și alte cărți. Avea o nevoință aleasă: post, rugăciune, tăcere, citirea Scripturilor, priveghere. Se socotea mai păcătos decât toți. A adormit în 1817 și a fost adăugat părinților săi de la Neamț.