Isachie Sihastrul de la Sucevița

Isachie a fost ieroschimonah la Sucevița, sihastru peste treizeci de ani pe Dealul Furcoiului și întemeietor, în 1760, al unui schit de sihaști. A adormit după 1780. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

S-⁠a nevoit mai întâi în obștea Mănăstirii Sucevița, sub egumenii Iorest (1725) și Teofan (1732). Voind să urmeze pustnicilor, s-⁠a retras pe culmea unui deal înalt din apropiere, numit Dealul Furcoiului, și a sihăstrit acolo mai bine de treizeci de ani. La început a trăit singur în pădure, cu multe osteneli și ispite. Patericul spune că prin darul Duhului a primit puterea de a izgoni duhurile necurate din oameni, așa că numele lui era cunoscut pretutindeni, iar bolnavii urcau la chilia lui și se vindecau.

În 1760 a adunat câțiva ucenici, a ridicat o biserică mică de lemn cu hramul Schimbării la Față și a întemeiat pe deal un schit de sihaști. Sihăstria a durat peste douăzeci de ani, ca loc de liniște pentru monahii de la Sucevița și de mângâiere duhovnicească pentru credincioșii din jur. Isachie a ajuns duhovnic foarte priceput, tămăduitor și înainte-⁠văzător, cunoscut în toată Moldova de Nord, a cărui viață strălucea pe munte ca o făclie.

În 1780 a coborât la Mănăstirea Sucevița și după puțină vreme și-⁠a dat sufletul în mâinile Domnului. Sihăstria lui a mai dăinuit până în 1785, apoi a rămas în paragină, ca toate schiturile de sub ocupația austriacă.