Isaia de la Siia

Cuviosul Isaia de la Siia (secolul al XVI-⁠lea) a fost ucenic al Cuviosului Antonie de Siia și unul dintre ctitorii Mănăstirii Antoniev-⁠Siia, din ținutul Arhanghelsk. Este cinstit ca sfânt în Soborul tuturor sfinților din pământul rus (a doua duminică după Cincizecime), în Soborul sfinților Novgorodului și în Soborul sfinților Siiei (a treia duminică după Cincizecime); în Minei și în Calendarul Patriarhiei apare sub numele Ilie.

Este amintit în aproape toate redacțiile Vieții Cuviosului Antonie de Siia: în cea dintâi, scrisă în 1578 de Iona, monah al mănăstirii, în cea din 1579 a țareviciului Ioan Ioanovici, în redacția scurtă, în cea de tip prolog, în cea din anii șaizeci ai secolului XVII a egumenului Teodosie și în redacția istorică din prima treime a secolului XVIII, la care a participat arhimandritul Nicodim. Isaia a fost unul dintre cei patru monahi care s-⁠au alăturat Cuviosului Antonie de Siia și ucenicilor lui Alexandru Berdov (din 1576 arhiepiscop al Novgorodului, din 1589 mitropolit) și Ioachim, în mănăstirea Sfântului Nicolae de pe râul Emța, lângă Pragul Întunecat. Viața spune că „au ridicat acolo o biserică în numele Sfântului Părintelui nostru Nicolae Făcătorul de minuni, au făcut chilii și au întemeiat mănăstirea”, iar cu cei patru frați alăturați primilor doi, Cuviosul însuși era al șaptelea în frăție. După șapte ani au trebuit să părăsească mănăstirea, din pricina nemulțumirii locuitorilor din satul Skrobotov. Prin rugăciunile Cuviosului Antonie, Domnul le-⁠a arătat un loc nou, singuratic, pe o peninsulă a lacului Mihailovski, în ținutul Dvinei, unde în 1520 s-⁠a întemeiat Mănăstirea Siia. La porunca lui Antonie, Alexandru și Isaia au mers la Moscova la marele cneaz Vasile al III-⁠lea Ioanovici, ca să obțină actul de întemeiere și daniile de pământ. Cererea bătrânilor a fost primită în 1525.

În cartea de pomenire a mănăstirii Siia se află rânduită, în a patra sâmbătă a Postului Mare și la 30 octombrie, pomenirea lui printre cei șase bătrâni „începători”, laolaltă cu cea a Cuviosului Pahomie de la Kena și a părinților lui Antonie. A fost canonizat în Soborul sfinților Novgorodului la reluarea sărbătorii, în 1981; canonizarea a fost confirmată prin trecerea lui în Soborul sfinților Siiei, rânduit la 15 iulie 2008 cu binecuvântarea episcopului Tihon al Arhanghelskului și Holmogorilor.