Isaia

Isaia din Schitul românesc Prodromu s-⁠a născut în Joia Mare a anului 1807 într-⁠un sat neînsemnat din România, cu numele de mir Ioan Dragicescu. Tânăr, s-⁠a călugărit la mănăstirea Horaița din Moldova. În 1845 a venit la coliba Bunei Vestiri a Maicii Domnului din schitul Sfânta Ana. În 1857 s-⁠a mutat în schitul românesc al Sfântului Ioan Botezătorul (Prodromu). A fost și el un student ales al universității pustiei. N-⁠avea înțelepciune lumească, ci har de la Dumnezeu, și astfel a ajuns dascăl înțelept și călăuză duhovnicească a multora. Cuvântul lui era viu și voios și de aceea influența. Felul accesibil al cuvintelor lui folositoare sufletului îi sprijinea mult pe cei ce vorbeau cu el. Avea harul de a îmblânzi și cele mai pietroase inimi. Pe mulți i-⁠a dus astfel la adevărata pocăință și la viața monahală.

Toată viața lui era împodobită cu bogăția sărăciei. Îl caracteriza virtutea neagonisirii. Și-⁠a păstrat gândul de nevoință până la adânci bătrâneți. Socotea pe drept că și risipa și zgârcenia sunt păcat. Avea simțul măsurii; era econom și cu socoteală. În Athos avea ca tovarăș de nevoință pe fratele lui după trup, Marcu, care a adormit la 8 septembrie 1902. După cincisprezece zile a adormit și el, liniștit și fericit, la 23 septembrie 1902. Bătrânul Isaia avea nouăzeci și cinci de ani și cincizeci și șapte de ani petrecuți în sfântul Athos. Această minunată pasăre a cerului s-⁠a închis singură în Grădina Maicii Domnului și a adus la Hristos multe suflete rătăcite, spre bucuria sfinților îngeri. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.