Iulian Boiko

Schimonahul Iulian (în lume Oleksii Ivanovici Boico, 4 aprilie 1940 până la 10 iulie 2005) a fost nevoitor ortodox ucrainean, schimonah și nebun pentru Hristos, mort la Kiev. Izvoarele noastre nu arată nicio canonizare a lui: este cinstit de credincioși ca stareț, dar nu este trecut între sfinți. Ce urmează este viața lui, așa cum o povestește izvorul ucrainean.

Copilăria

S-⁠a născut în satul Novostarodub din ținutul Petrovo, regiunea Kirovograd, din Matrona Mitrofanovna Iastrub, mulgătoare. În actul de naștere tatăl nu era trecut, dar un sătean, Ivan Boico, a recunoscut paternitatea și a îngăduit să i se dea copilului numele lui. S-⁠a născut cu grele neputințe trupești, din care pricină a fost invalid din copilărie. Primii ani au fost foarte grei: după naștere mama, în deznădejde, a lăsat pruncul într-⁠un nămete, de unde l-⁠a salvat o vecină, care a silit-⁠o pe mamă să-⁠l primească. Mai târziu mama a încercat să scape de el lăsându-⁠l în pădure, dar un câine l-⁠a adus acasă trăgându-⁠l de mânecă. În familie a fost tratat cu asprime, a flămânzit și a fost bătut de cei mai mari, așa că și-⁠a găsit alinarea în rugăciune. De adolescent mergea pe jos douăzeci și cinci de kilometri până la cea mai apropiată biserică deschisă, la Petrovo.

Rătăcirea și nebunia pentru Hristos

Pe la paisprezece ani a părăsit casa și a început viața de pelerin rătăcitor. După amintirile contemporanilor, la mijlocul anilor 1950 a fost văzut la Lavra Peșterilor din Kiev, îmbrăcat într-⁠o haină de femeie, ascunzându-⁠și starea duhovnicească sub chipul nebuniei pentru Hristos. În anii 1960 a trăit o vreme în Oleksandria, unde era cunoscut ca „Lionia”, iar la sfârșitul deceniului s-⁠a mutat la Kirovograd (azi Kropivnițki), unde a locuit cu alți rătăcitori, Nicolae Trubin (viitor preot) și Maria Savițkaia, în case de rugăciune obștești, închinându-⁠se rugăciunii și nebuniei. Dascălul lui duhovnicesc a fost starețul athonit ieroschimonahul Eftimie (Evtușenko), slujitor la catedrala Nașterea Maicii Domnului din Kirovograd, care l-⁠a binecuvântat pe drumul nebuniei depline. A mers cu Nicolae Trubin la mănăstirea Pskov-⁠Pecerska, unde a vorbit cu schiarhimandritul Mihail.

La Kiev și tunderea

Pe la mijlocul anilor 1980 s-⁠a mutat la Kiev, mergând întâi la catedrala Sfântul Vladimir. Cu binecuvântarea cunoscutei nevoitoare, monahia Alipia (Avdeeva), și a arhimandritului Amvrosie (Iurasov), a fost primit și îngrijit de credincioasa Nina Alexandrovna Iavorskaia, în apartamentul căreia, la Vișneve, lângă Kiev, a trăit șaisprezece ani. Spre sfârșitul vieții maicii Alipia a primit de la ea simbolic binecuvântarea de a-⁠i continua nevoința în capitală. După ce a primit tunderea monahală cu numele Iulian și marea schimă, a devenit cunoscut între credincioșii din Kiev prin înfățișarea lui neobișnuită: purta potcap de schimonah, umbla cu cârjă și cu mâna dreaptă mereu legată, vorbea în alegorii și ascundea sub ciudățenii darul înainte-⁠vederii.

Din 1997 a mers regulat la Pustia Kitaev. În jurul lui s-⁠a strâns o parte a frățiilor, care l-⁠au ales povățuitor duhovnicesc; din pricina neînțelegerilor cu conducerea de atunci, unii monahi l-⁠au urmat la Kneajiți și apoi la Borodianka. A călătorit mult la locurile sfinte ale Ucrainei și a avut o contribuție mare la reînvierea mănăstirii Motronin din eparhia Cerkasî, unde i-⁠a sprijinit pe egumena Matrona și pe maici. Cu binecuvântarea și rugăciunea lui s-⁠au întemeiat în Transcarpatia trei mănăstiri noi: Adormirea Maicii Domnului (Kicirne), Acoperământul (Kostrino) și Sfântul Vladimir (Suhîi). Deși suferea de boli ale picioarelor și de hernii grele, a primit multă lume care îi cerea sfat. Ultimii ani a trăit la Kiev, la Bereznyaki și apoi în cartierul Harkivski.

Adormirea

La începutul lui iulie 2005 starea lui s-⁠a înrăutățit brusc: a trecut prin moarte clinică și comă. După însănătoșire a făcut, cu o săptămână înainte de moarte, un ultim drum de rămas bun la Motronin și la Kirovograd. A adormit la 10 iulie 2005 la Kiev. Sicriul a fost dus la mănăstirea Motronin, iar în seara zilei de 11 iulie la catedrala Nașterea Maicii Domnului din Kirovograd, unde ușile au rămas deschise toată noaptea. La 12 iulie 2005, în ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, după Liturghia pentru cei adormiți și înmormântarea condusă de arhimandritul Partenie, a fost îngropat la cimitirul Lelekovka din Kropivnițki, la locul pe care îl arătase el însuși. Mormântul este loc de pelerinaj.