Iustin de la Prodromu

Iustin, născut în Moldova în 1770, a fost ieroschimonah și întemeietorul Schitului Românesc Prodromu de la Muntele Athos. A adormit în 1845, la 75 de ani. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

Își făcuse metania la Mănăstirea Neamț, unde a fost tuns de marele stareț Paisie. Pe la 1800 era duhovnic și povățuia multe suflete. Dorind să-⁠și petreacă restul vieții în Grădina Maicii Domnului, a plecat în 1810 la Athos, cu ucenicii Patapie și Grigorie. A cumpărat de la Marea Lavră chilia numită Vigla Ianicopoli, cu o biserică mică închinată Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, și a zidit lângă ea cincizeci de chilii, arhondaric, bucătărie, trapeză, bolniță și egumenie. Auzind de aceasta, monahii români care trăiau prin mănăstiri și peșteri s-⁠au adunat vreo treizeci în obștea lui. După câțiva ani Marea Lavră i-⁠a recunoscut dreptul de a se numi Schitul Românesc Prodromu, primul schit românesc din Athos.

Monahii duceau mare lipsă de apă pentru ei și pentru grădină și au cerut Lavrei învoire să aducă apa Izvorului lui Isaia, dar nu li s-⁠a încuviințat. Patericul povestește că un nor de lăcuste a lovit culturile Lavrei, iar călugării lavrioți, după ce s-⁠au rugat zadarnic, au înțeles că e mânia lui Dumnezeu pentru refuzul dat părintelui Iustin, care era și duhovnicul lor. Starețul Lavrei l-⁠a chemat pe Iustin să se roage și, după ce a făcut aghiasmă, lăcustele au fugit. De atunci li s-⁠a dat voie să aducă apa în schit.

După 1820, văzându-⁠și schitul bine întemeiat, Iustin a lăsat egumen pe ieromonahul Patapie și s-⁠a retras într-⁠o peșteră. Acolo s-⁠a nevoit peste douăzeci de ani, în post, priveghere și rugăciune neîncetată, iar mulți monahi greci și români îl cinsteau și îl aveau părinte duhovnicesc. A adormit în pace în 1845, după ce și-⁠a sărutat ucenicii.