Laurențiu de Neapole

Laurențiu de Neapole a fost episcop al Neapolei din 701 până în 717. Izvoarele noastre îl numesc sfânt cinstit în Biserica Romano-⁠Catolică, nu spun că ar avea vreo canonizare ortodoxă și nu-⁠i dau o zi de prăznuire în calendarul menaion. Despre el se știe foarte puțin, mai ales din cronica episcopilor Neapolei, scrisă de un autor necunoscut la cumpăna secolelor VIII și IX.

Episcopul Neapolei

Principalul izvor despre el este prima parte din Faptele episcopilor Neapolei, scrisă la cumpăna secolelor VIII și IX de un autor anonim. Nu s-⁠au păstrat știri despre obârșia și primii lui ani. A urcat pe scaunul episcopal al Neapolei după moartea, în 701, a Sfântului Iulian. Despre păstorirea lui se știe aproape nimic. Liber Pontificalis spune că, pe vremea acestui episcop, papa Constantin a vizitat Neapole în octombrie 710, unde s-⁠a întâlnit cu noul exarh al Ravennei, Ioan al III-⁠lea Rizocopul, apoi și-⁠a continuat drumul spre Constantinopol, la curtea împăratului bizantin Justinian al II-⁠lea.

Faptele episcopilor Neapolei mai amintesc că, pe la mijlocul anilor 710, în Campania a făcut ravagii o grea epidemie de ciumă bubonică, care răpunea un om în trei zile. Morții erau atât de mulți încât în Neapole nu mai erau oameni destui ca să îngroape pe cei abia stinși. Mulți dintre neapolitanii rămași au fugit din oraș în insulele din apropiere, ca să scape de ciumă. Probabil din cauza ciumei, episcopul Laurențiu nu a putut, în 717, să binecuvânteze oastea neapolitană care pornea spre Cumae, iar aceasta a trebuit s-⁠o facă preotul Sergiu. Drept răsplată pentru această slujbă, ducele Ioan I i-⁠a făgăduit lui Sergiu să-⁠l ajute să fie numit episcop al Neapolei.

Moartea și cinstirea

Laurențiu a murit la sfârșitul anului 717, după ce a condus eparhia Neapolei cincisprezece ani, opt luni și douăzeci și șase de zile. I-⁠a urmat, la cererea ducelui Ioan I, preotul Sergiu. Alegerea aceasta a fost prima intervenție cunoscută din izvoare a stăpânitorilor laici ai Neapolei în alegerea episcopilor locali. Curând după moarte, Laurențiu a început să fie cinstit ca sfânt de neapolitani. Azi moaștele lui se păstrează sub altarul catedralei din Neapole, împreună cu rămășițele episcopilor Iulian, Sergiu I și Atanasie I.