Leontie Karpovici

Sfântul Cuvios Leontie Karpovici, arhimandrit, a fost ales episcop al Vladimirului și Brestului, dar a murit înainte de hirotonie. S-⁠a născut în jurul anului 1580, fiu de preot, din neamul nobil al ținutului Pinsk. Din copilărie a trăit la Vilna și a învățat probabil la școala frăției ortodoxe din Vilna (după altă părere, în școlile ortodoxe ale Ostrogilor din Volânia, împreună cu vestitul hatman al cazacilor zaporojeni, Petru Conașevici-⁠Sahaidacinîi). În 1606, după Filaret, arhiepiscop al Cernigovului, sau în 1608, ca ierodiacon al Peșterilor, după alții fiind mirean până în 1610, a scris lucrarea „Mustrarea Uniei”, în care descrie unia ca martor al dietei de la Brest din 1595. În 1609 Leontie Karpovici a fost la dieta de la Varșovia ca deputat al frăției ortodoxe din Vilna. În 1610 era deja scrib, tipograf-⁠șef și corector al frăției din Vilna; pentru tipărirea lucrării „Frinos” de Meletie Smotrițki, scrisă în duh antiromano-⁠catolic, din porunca regelui Sigismund al III-⁠lea a fost prins de slugile episcopului latin din Vilna și Sâmbăta cea Mare aruncat în temniță, unde a stat doi ani. Această „mărturisire” a lui, legată de lucrările lui de mai înainte în folosul frăției, a făcut ca aproape îndată după eliberare să ajungă „popă al bisericii noi și mai-⁠mare al frăției aceleiași biserici”.

În 1613 și 1614 Leontie Karpovici a fost ctitorul mănăstirii Sfântului Duh din Vilna, ridicată nu departe de mănăstirea Sfintei Treimi, luată de uniți de la frăția ortodoxă, a devenit întâiul ei arhimandrit și căpetenia frăției din Vilna, iar în 1617 rector al școlii frăției de lângă mănăstirea Sfântului Duh. Dovadă pentru aceasta sunt cele cinci cuvântări ale elevilor, rostite în 1618 și în anii apropiați, aflate într-⁠o culegere a bibliotecii Sfintei Sofii din Kiev, și parțial epistola scrisă de el în slavona bisericească curată, în numele frăției din Vilna către frăția din Lvov, în care printre altele se vorbește de clădirea unei case de piatră pentru școală și se cere trimiterea de învățători și cărți de folos. Petru Movilă spune în însemnările sale că Leontie Karpovici a fost „întâiul rânduitor al vieții de obște din orașul Vilna” și nu încape îndoială că el a alcătuit „Kinovionul, sau chipul vieții obștești monahale” al frăției bisericești din Vilna, tipărit la Evie în 1618. După mărturia lui Zaharia Copâstenski, Leontie Karpovici „a fost bărbat insuflat de Dumnezeu, în limbile greacă și latină vestit de iscusit, și apărător al dreptei credințe”, om de mare evlavie și păstor râvnitor, care propovăduia neîncetat Cuvântul lui Dumnezeu la Dumnezeiasca Liturghie, pe care o slujea aproape zilnic. Că a fost un predicator deosebit dovedesc cele două cuvântări ale lui, la Schimbarea la Față și la Adormirea Maicii Domnului, scrise în graiul rus de apus și tipărite la Evie în 1615. Prima a fost retipărită în „Maiak” din 1843. Răposatul arhimandrit Leonid, vestitul locțiitor al Lavrei Sfintei Treimi, a tradus aceste cuvântări în rusă, ca să le scape de uitarea nemeritată. După cuvântul mitropolitului Macarie, ele arată în Karpovici „nu un simplu cunoscător de cărți, cum se arătau înaintea lui nu rar între noi, ci un om cu serioasă pregătire și nu numai cunoscător al Sfintei Scripturi și al Sfinților Părinți, ci un gânditor destul de format și un orator destul de iscusit”.

În 1616 s-⁠a tipărit la Evie o traducere a învățăturilor duminicale ale patriarhului Calist din slavonă în limba rusă de uz curent (belarusă), alcătuită de monahii mănăstirii frățești a Sfântului Duh din Vilna în frunte cu arhimandritul Leontie și repetată cu puține schimbări în ediția lui Petru Movilă (Kiev, 1637). În 1619 s-⁠a tipărit la Vilna, în polonă și rusă, cuvântul lui de înmormântare pentru cneazul Vasile Vasilievici Golițîn, care, împreună cu Filaret Nikitici Romanov, fusese câțiva ani prizonier la poloni și, eliberat, a murit pe drum, la Grodno. În 1620 s-⁠au tipărit traduse de el din greacă „Tâlcuirea rugăciunii Tatăl nostru” de Sfântul Ioan Gură de Aur și „Grădina sufletească” a lui Fecara, cu prefața lui Leontie Karpovici. În același an a fost ales episcop al Vladimirului și Brestului, dar, înainte de hirotonie, a murit în mijlocul lui septembrie al aceluiași an. Moartea lui a fost plânsă în cunoscutul cuvânt al lui Meletie Smotrițki, „Predica la îngroparea cinstită a părintelui Leontie Karpovici, episcopul Vladimirului și Brestului”, Vilna, 1620, și într-⁠o poezie. Părerea contemporanilor despre Leontie Karpovici și înalta cinste de care se bucura în sud-⁠vestul Rusiei se vede pe deplin în „Mnemozina”, panegiricul adus mitropolitului Petru Movilă de studenții colegiului lui, la întoarcerea de la festivitățile încoronării din 1633: acolo se spune despre „mai-⁠marele în răbdare, povățuitorul în evlavie, asemenea lui Gură de Aur în vorbire, arhimandritul Leontie Karpovici, mort cu câțiva ani înainte”, ale cărui moaște nestricate vor fi văzute. Karpovici a scris și „Scrisoarea către Athos, către ieromonahii Chiril, Pafnutie și Elisei” (1619).

Sfântul Leontie este pomenit la 11 iulie (data se mută), odată cu Soborul sfinților din Belarus, în stil nou.