Lucilian și însoțitorii săi

Sfântul Lucilian și însoțitorii săi sunt un grup de mucenici cinstiți ca sfinți ai Bisericii nedespărțite, care ar fi pătimit la Bizanț (azi Istanbul) în jurul anului 270, în vremea prigoanei lui Aurelian. Nu este vorba de o istorie sigură: pasiunea lor este foarte târzie și legendară, iar mucenicia lor a fost probabil la Nicomidia, legătura cu capitala explicându-⁠se prin moaștele păstrate acolo.

După legendă, potrivit Menologiului lui Vasile, Lucilian a fost un preot păgân din Nicomidia, convertit la creștinism la bătrânețe. A predicat și a adus la credință multă lume, așa că a fost arestat în vremea lui Aurelian și adus înaintea prefectului Silvan. A refuzat să tăgăduiască credința creștină, a fost chinuit și întemnițat. În închisoare a găsit patru tineri creștini, Claudiu, Hipatie, Pavel și Dionisie, pe care i-⁠a ajutat să înfrunte procesul și să rămână tari în credință. Condamnat, Lucilian a fost aruncat într-⁠un cuptor aprins, din care a ieșit nevătămat. Cei patru au fost trimiși în lanțuri la Bizanț, unde Lucilian a fost răstignit, iar ceilalți patru decapitați.

Cât au fost în închisoare au fost vizitați de Paula, o creștină care le-⁠a vindecat rănile și le-⁠a adus de mâncare. După execuția lor, Paula s-⁠a întors la Nicomidia și a continuat să predice și să ajute creștinii, până când a fost arestată, torturată și, ca și ceilalți, trimisă la Bizanț, unde a fost decapitată. Alte versiuni spun că Paula era soția lui Lucilian și că cei doi erau părinții celor patru tineri; tradiția coptă îi face originari din Egipt. Grupul a fost cinstit împreună și a avut o cinstire deosebită la Constantinopol.