Marcu

Marcu de la Mănăstirea Dionisiu, egumen, s-⁠a născut în 1852 în satul Perivolakia din Chania, Creta. Tânăr fiind, a venit din Egeea de sud la limanul liniștit al Athosului și a debarcat cu dor la arsanaua Mănăstirii Dionisiu în 1882. A fost tuns monah în 1885. Cu aceeași râvnă a slujit mănăstirea în multe ascultări, de la cele mai de jos la cele mai de sus.

A fost un slujitor sârguincios, monah înfrânat, iubitor de slujbe, postitor și duhovnic bun. Monahul Lazăr Dionisiatul scrie despre el că era un ornament al mănăstirii, o statuie a virtuții, luptător la maxim; toată viața a lucrat în trei sau patru ascultări: legător de cărți, bibliotecar, ierodiacon la altar, cântăreț la strana dreaptă ca un stâlp neclintit, și paroh în săptămâna lui. A fost și egumen într-⁠o vreme tulburată, când disputa pentru pomenirea patriarhală a ținut cinci ani (1926-1931). Toată viața a mâncat o singură dată pe zi, masa de obște; seara nu venea la trapeză, postind. Doar la priveghere, ca să cânte la strană, bea un ceai cu o bucată de pâine uscată.

Înainte de sfârșit, demonii au venit să-⁠l ispitească în boală. În dimineața zilei de 14 ianuarie 1938 s-⁠a împărtășit de la egumenul Gavriil, iar seara și-⁠a încheiat viața. Lazăr, martor ocular, povestește că odaia spitalului s-⁠a umplut de o mireasmă minunată, mai mult de douăzeci de minute, și că în douăzeci de ani de slujire la mănăstire nu s-⁠a mai petrecut aceasta cu alt frate răposat. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.