Marcu Dumitrescu de la Sihăstria

Marcu Dumitrescu, născut Constantin în 1910 la Hătcărău, în Prahova, a fost monah la Mănăstirea Sihăstria, fost deținut politic, mort în 1999. Patericul îl pomenește ca mărturisitor din temnițe. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

A crescut într-⁠o familie cu unsprezece copii. Tatăl i-⁠a murit în primul război mondial, iar mama, Ana, i-⁠a crescut singură pe toți; părintele Marcu spunea că avea o viață de călugăriță, dormea două ore pe noapte și se ruga în taină după ce adormea copiii. Renunțând la căsătorie, și-⁠a închinat viața lui Hristos. Fiind râvnitor pentru credință și călăuzind tineri spre Hristos, a fost acuzat și aruncat în închisori, unde a pătimit mult. Prin răbdare a fost călăuzit spre viața monahală. În 1951 a fost îmbrăcat rasofor la Mănăstirea Slatina din Suceava, în 1968 s-⁠a închinoviat la Sihăstria și în 1975 a fost tuns monah, cu numele Marcu. Acolo a petrecut treizeci de ani în rugăciune și ascultare.

Din închisoare, povestea părintele, gardienii îl numeau fachirul, pentru că nu plângea niciodată, oricât de grele erau chinurile. Odată a plâns, iar anchetatorii au strigat că l-⁠au biruit; el plângea însă de mila celui bătut lângă el. În celulă se retrăgea într-⁠un colț, spunând celorlalți să-⁠l ierte, că are obligațiile lui de călugăr. Povestea că a rezistat trei zile și trei nopți într-⁠o celulă înghețată de pedeapsă, făcând metanii, până a căzut; când s-⁠a trezit, era odihnit și în jurul lui era căldură ca de sobă. Alt prilej a fost în ajunul Sfintei Maria, când, slăbit de foame, a crezut că moare, iar un prieten a spus că i se vor înnoi ca ale vulturului tinerețile.

Învățăturile lui, păstrate în Pateric, vorbesc despre harul care singur ne poate îndrepta, despre pasul făcut către Dumnezeu, care răspunde cu doi, și despre cuvântul lui Siluan Athonitul: ține mintea în iad și nu deznădăjdui. În 1999, cunoscându-⁠și sfârșitul, a trecut cu pace la Domnul.