Melania de la Durău

Melania, numită la botez Mariana, a fost schimonahie, întemeietoarea Sihăstriei Durău, la vest de Ceahlău, în prima jumătate a secolului al XVII-⁠lea. Este pomenită în Patericul românesc și cinstită de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

După tradiție, era fiică de domn din Iași. Dorind să se facă mireasă a lui Hristos, a plecat pe ascuns din casa părintească cu două slujitoare credincioase și s-⁠au ascuns sub vârful Ceahlăului, mai sus de Mănăstirea Durău de azi. Acolo a primit schima și a sihăstrit mulți ani cu ucenicele ei, necunoscută de nimeni. Când s-⁠au adunat și alte călugărițe din partea locului, au ridicat un mic schit cu biserică de lemn, cu hramul Bunei Vestiri, numit Sihăstria Melaniei.

Era cea mai aspră sihăstrie de maici de pe Ceahlău. În jurul egumenei s-⁠au adunat vreo treizeci de călugărițe din mănăstiri și sihăstrii, alcătuind o așezare isihastă de femei cunoscută în Moldova. Unele se nevoiau în obște, altele se linișteau singure în bordeie de lemn în preajma schitului; doar biserica era comună. Se mai păstrează două denumiri de la ele: Piciorul Maicilor și Șipotul Maicii.

Melania a fost maică duhovnicească în munte și lucrătoare a rugăciunii lui Iisus. A crescut multe ucenice în dragoste de Hristos, le-⁠a mângâiat în vreme de ispite și le-⁠a povățuit către desăvârșire. A dat ucenicelor sărutarea de pe urmă și a adormit în pace. După adormirea ei sihăstria s-⁠a numit Sihăstria Durău. În 1779-1780 starețul Paisie a adunat acolo toate călugărițele și pustnicele din părți, sub egumenia schimonahiei Nazaria și a pustnicului Iosif; din 1830 așezământul a devenit mănăstire de călugări.