Melhisedec

Melhisedec din Noul Schit, ieromonah, cu numele de mir Emanuil, s-⁠a născut în 1875 la Vourla, în Asia Mică. A devenit monah în 1908 la Ierusalim, unde a fost hirotonit diacon și preot. Acolo l-⁠a întâlnit bătrânul Ioachim din Noul Schit († 1943), care l-⁠a admirat ca nevoitor foarte ascet, viețuind în pustia Mării Moarte și postind 33 de zile fără să mănânce nimic: «Urmează viața ascetică cu lepădare de sine. Mi-⁠a făcut adâncă impresie. Trupul lui era uscat de tot, un schelet acoperit de piele, iar cuvintele lui erau puține și cu har.» A venit la Noul Schit în 1933 și a luat ermitajul lui Damaschin, trăind o viață fără mângâiere, foarte ascetică și minunată.

După bătrânul Iosif Vatopedinul († 2009), era «un luptător, plin de frica lui Dumnezeu și de credință. Preaevlaviosul bătrân era împodobit cu harul preoției, pe care l-⁠a cinstit cu viața lui curată și exactă. Dar se lupta foarte mult în post și în plâns, pe care îl ținea mereu neîntrerupt. Știind că singurătatea și liniștea sunt elemente necesare ale plânsului și tânguirii, încerca mereu să stea în locuri retrase și necunoscute, ca să evite întâlnirile fără rost și risipirea. A cunoscut din experiență hărnicia ca izvor al harului și nu se ferea de osteneli și privațiuni, după pilda vechilor noștri părinți...» Așa a fost de trei ori fericitul purtător de cruce și de Hristos. Râvnitor și harnic, fără ambiție, înțelept. Avea ca tovarăși buni lacrimile nestăpânite, calde, din inimă, după cuviosul Ioan Scărarul. Tăcut și puțin vorbitor, postitor extrem și luptător aspru toată viața, locuitor de peșteri, pustnic și fără adăpost, care nu avea nimic de lăsat nimănui. În 1937 a primit marea și îngereasca schimă a monahilor. După câteva luni a adormit întru Domnul în coliba Întâmpinării cu sfârșit cuvios, la 20 noiembrie 1937. Părinții vechi ai Noului Schit povestesc că la înmormântarea lui și până la îngropare, trupul ascetic al smeritului ieromonah Melhisedec răspândea o mireasmă minunată. Cum să nu miroasă, frații mei? Virtutea miroase mereu. Virtutea ascunsă de oameni este arătată de Dumnezeu în chip minunat. Așa funcționează fără greș legea duhovnicească. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.