Mihail Alabovski

Mihail Petrovici Alabovski (1874-1937) a fost protoiereu la Kiev, educator, ctitor de orfelinate și om al mișcării monarhiste, președinte al secției din Kiev a Uniunii poporului rus. A fost împușcat la 21 decembrie 1937. A fost canonizat ca preot mucenic în 1981 de Biserica Ortodoxă Rusă din Străinătate, în soborul Noilor Mucenici ai Rusiei. Sursele avute la îndemână nu arată o canonizare făcută de Biserica Ortodoxă Rusă din țară sau de o altă Biserică.

Formarea și activitatea la Kiev

S-⁠a născut la 9 ianuarie 1874 în satul Saiukino, ținutul Tambov, în familia citețului Petru Vasilievici Alabovski. A învățat la școala duhovnicească și la seminarul din Tambov și în 1893 a fost trimis cu protecția consiliului de ajutorare la Academia Teologică din Kiev. A intrat în Societatea din Kiev pentru răspândirea învățăturii religioase și morale în duhul Bisericii Ortodoxe, unde s-⁠a apropiat de preoții Ioan Melnikovski și Constantin Terlețki. Părintele Constantin l-⁠a atras la organizarea unei biserici-⁠școală la Iurkovița, la marginea Kievului. După absolvire, în 1897, cu titlul de candidat în teologie, a fost învățător la școala Alexandru-⁠Nicolae de pe lângă biserica Sfântul Macarie și din martie preot la această biserică. În 1902 a întemeiat frăția parohială Sfântul Macarie și un orfelinat, în care până în 1907 ajunseseră 4209 copii. În 1907 a fost numit învățător de Lege la gimnaziul Fundukleev și egumen al bisericii de casă Sfânta Maria Magdalena, iar în 1915 a fost ridicat protoiereu. A predat Legea la mai multe școli.

În evenimentele revoluționare din 1905 a sprijinit în numele parohiei pe țar printr-⁠o adresă. La invitația personală a cneazului D. P. Golițân a fost primit în Adunarea Rusă, în 1906 a fost elector în Duma orășenească de pe lista partidului monarhist din Kiev și a luat parte la al treilea congres al poporului rus, iar în 1907 a devenit membru al Comitetului alegătorilor ruși fără partid. A fost și președinte interimar al secției guberniale din Kiev a Uniunii poporului rus, iar în 1917 președinte. Ținea adesea cuvântări și conferințe și era autor al unor adrese către împărat. În timpul războiului a organizat, împreună cu Uniunea poporului rus, un orfelinat Sfânta Olga și în amintirea lui Stolîpin, pentru orfanii celor căzuți. În 1915 a încercat să strângă forțele dreptei din Kiev și a luat parte la o consfătuire a monarhiștilor la Petrograd.

Mucenicia

După revoluție a rămas egumen al bisericii Alexandrinski de la școala Nicolae, transformată din biserică de casă în parohială la cererea lui, care a dăinuit până la sfârșitul lui 1920. După închiderea ei, până la 22 decembrie 1935, a fost egumen al bisericii Înălțarea Sfintei Cruci din cartierul Alexandrovskaia Slobodka, ținând legătura cu schiarhiepiscopul Antonie (Abașidze) și cu episcopul Ioasaf (Jevahov). Din 1936 a slujit uneori la biserica Sfânta Treime din Irpen.

La 19 octombrie 1937 a fost arestat de NKVD. Toată procedura judiciară, audierea martorilor, interogatoriul și confruntarea, a fost făcută într-⁠o singură zi. A fost învinuit de propagandă contrarevoluționară: Alabovski este un popă care, sub pretextul slujbelor religioase, se ocupă de activitate contrarevoluționară. Troika NKVD a Ucrainei din regiunea Kiev l-⁠a condamnat la moarte la 8 decembrie 1937, iar sentința a fost executată la 21 decembrie. A lăsat multe scrieri despre pedagogie, istoria Bisericii și rolul Ortodoxiei în viața statului.