Mihail Bădilă de la Peștera Ialomicioarei

Mihail Bădilă, născut în 1880 la Moeciu, în Brașov, a fost protosinghel și egumen al Schitului Peștera Ialomicioarei timp de douăzeci și șapte de ani, între 1925 și 1952. A adormit în 1957, în ziua Sfântului Mucenic Ignatie, 20 decembrie. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.

A intrat în viața monahală la Peștera în 1900. Fiind ascultător, blând și iubitor de Dumnezeu, părinții l-⁠au făcut monah, apoi, după zece ani, diacon și preot, și a ajuns duhovnic iscusit. În 1925 a fost numit egumen și părinte duhovnicesc al schitului, pe care l-⁠a povățuit cu smerenie și blândețe douăzeci și șapte de ani. În 1952 s-⁠a retras la liniște, iar după cinci ani s-⁠a mutat cu pace.

Cea mai aleasă faptă a lui era râvna pentru rugăciune și slujbele bisericii: peste cincizeci de ani a fost nelipsit de la slujbele de zi și de noapte, fie citind, fie cântând la strană, fie slujind, fie rugându-⁠se în taină. Ucenicii spun că pentru bunătatea și evlavia lui primise darul rugăciunii și al înțelepciunii duhovnicești, așa că mulți monahi, sihaști și mireni se spovedeau la el.

Patericul povestește câteva întâmplări. Într-⁠o noapte de iarnă, după Utrenie, mergând peste munte la Sinaia, i-⁠au ieșit în cale câțiva lupi; el a făcut semnul crucii, le-⁠a spus că, dacă au poruncă de la Dumnezeu să-⁠l mănânce, el este înaintea lor, iar dacă nu, să-⁠și vadă de drum, și lupii și-⁠au plecat capetele și au plecat. Altă iarnă, prins de o furtună cumplită pe vârful muntelui, s-⁠a rugat în genunchi cu lacrimi și s-⁠a trezit mergând pe șoseaua spre Bușteni. În vara lui 1938, auzind noaptea un glas care i-⁠a poruncit de două ori să-⁠l ia pe pustnicul din poiana Obârșia, a urcat cu duhovnicul lui, ieromonahul Antonie, și au găsit un bordei și în fața lui un călugăr necunoscut, mort, așezat pe un buștean; l-⁠au coborât și l-⁠au îngropat în schit. În primăvara lui 1950 un bolovan mare s-⁠a prăbușit peste chilia lui, dar s-⁠a oprit în pod deasupra capului său.

Spre sfârșitul lui 1957, a întrebat pe ucenicul său, părintele Pimen, cât mai este până la Sfântul Mucenic Ignatie, și a spus că în acea zi se va duce din viața aceasta. În seara aceea a citit din Scriptură, apoi i-⁠a spus ucenicului să meargă să se odihnească. După un ceas ucenicul l-⁠a găsit adormit în Domnul, cu Biblia în brațe.