Monahii aghioriți martirizați la Salonic

Monahii aghioriți martirizați la Salonic au fost călugări din mănăstirile și chiliile Sfântului Munte, uciși la Tesalonic după izbucnirea răscoalei grecești din 1821, între 1821 și 1822. Sunt cinstiți de credincioși, fără canonizare sinodală pentru toți.

După începutul răscoalei, în martie 1821, Poarta a început represalii aspre, care au luat chip de persecuție religioasă. Pașa de Tesalonic, Mehmet Emin, poreclit Abu Lubut, un creștin lepădat, fiu de preot și frate al unui monah athonit, a ocupat Athosul în noiembrie 1821, a jefuit mănăstirile și a pus soldați în ele, apoi a poruncit să fie arestați și închiși la Tesalonic aproape toți monahii găsiți în mănăstiri și în metocuri. Mulți au fost ținuți cu sutele în subsolurile Turnului Alb, numit atunci Turnul sângelui, cu picioarele în butuci și cu gâtul în zgardă de fier, flămânzi, însetați, bătuți zilnic. Cei care au refuzat să-⁠și lepede credința au rămas în închisoare; un monah a cedat și a fost eliberat.

Optzeci și doi dintre ei au primit cununa muceniciei, iar alții au rămas în temniță până în august 1823. Istoria a păstrat numele a treizeci și trei de mucenici de la Marea Lavră, treisprezece de la Grigoriu, cinci de la Constamonitu, iar ceilalți erau din Xenofont, Simonopetra, Stavronikita și din alte mănăstiri și schituri. Primul, Hrisant de la Xenofont, a fost spânzurat la Constantinopol la 10 aprilie 1821; Timotei de la Constamonitu a murit la Tesalonic la 4 iunie 1822, iar Sava cel Simplu din aceeași mănăstire la 10 iunie, restul în alte zile și împrejurări. Împreună cu ei a fost ucis, în piața orașului, la 21 iulie 1821, Meletie, episcopul Kitrosului, locțiitor al mitropolitului Tesalonicului. Locuitorii orașului au fost martorii unui măcel în care puțini și-⁠au lepădat credința.