Mstislav Iziaslavici

Binecredinciosul cneaz Mstislav al II-⁠lea Iziaslavici de Vladimir-⁠Volînia (în Botez Teodor; în jur de 1125/1126 sau 1132/1135 - 19 august 1170) a fost cneaz de Pereiaslavl, de Luțk, al Voliniei și mare cneaz de Kiev, fiul lui Iziaslav Mstislavici. Din 1146 a luat parte la lupta cu cnejii Olgovici și cu Iuri Dolgoruki. În 1150 și 1151 și-⁠a ajutat tatăl să recâștige tronul Kievului și a primit ca moșie Pereiaslavl. În 1152 a fost trimis de tatăl său în Polonia și în Ungaria după ajutor împotriva cneazului Haliciului, Vladimirko Volodarevici. În 1153 a repurtat o victorie asupra cumanilor și a luat de la ei mulți prizonieri creștini.

După înmormântarea tatălui, în 1154, s-⁠a retras la Pereiaslavl și nu a mai luat parte la lupta pentru putere. L-⁠a recunoscut ca mare cneaz pe Rostislav Mstislavici, dar l-⁠a mustrat pentru că s-⁠a plecat în fața cumanilor. În 1155, la porunca lui Iuri Dolgoruki, care luase Kievul, cneazul Iuri Iaroslavici de Turov l-⁠a izgonit din Peresopnița. După moartea lui Iuri Dolgoruki, în 1157, l-⁠a recunoscut ca mare cneaz pe Iziaslav al III-⁠lea Davidovici, dar în 1158 l-⁠a trădat și s-⁠a unit cu fostul adversar, cneazul Haliciului Iaroslav Vladimirovici Osmomîsl. A lucrat pentru domnia cea mare a cneazului de Smolensk Rostislav Mstislavici și în decembrie 1159 l-⁠a alungat pe Iziaslav al III-⁠lea din Kiev. Între Rostislav și Mstislav s-⁠a ivit o ceartă din pricina persoanei mitropolitului: Rostislav era împotriva lui Clement Smoleatici, pus de răposatul său frate Iziaslav al II-⁠lea și nerecunoscut la Constantinopol, iar Mstislav nu voia să-⁠l recunoască pe Constantin I, care blestemase pe tatăl său. Conflictul s-⁠a stins când părțile au primit să recunoască drept mitropolit pe oricine ar fi pus la Constantinopol, în afară de Clement și de Constantin.

În 1159 Rostislav I a primit domnia cea mare, iar Mstislav s-⁠a retras la Vladimir-⁠Volînia. În 1161 Iziaslav al III-⁠lea, care încerca să-⁠și recapete tronul Kievului, a fost rănit de moarte în lupta de lângă satul Buliciî, pe râul Jelani, și a murit în brațele adversarului său, Mstislav Iziaslavici. În același an Mstislav a rupt legăturile cu Rostislav, dar în 1162 s-⁠a împăcat cu el. În 1167, la moartea marelui cneaz Rostislav Mstislavici, a fost chemat la Kiev la domnia cea mare. În 1168 a repurtat o victorie asupra cumanilor. Din pricina pretențiilor la Novgorodul cel Mare, a intrat într-⁠o vrăjmășie fatală cu sfântul cneaz de Vladimir, Andrei Bogoliubski. În 1169 Andrei l-⁠a înfrânt pe Mstislav al II-⁠lea, a pustiit Kievul și a pus acolo ca cneaz pe fratele său Gleb Iurievici. În 1170 Mstislav al II-⁠lea a recâștigat pe scurt Kievul, dar curând a fost silit să fugă din nou. S-⁠a retras la Vladimir-⁠Volînia, unde a murit, și a fost îngropat în catedrala Adormirii din Vladimir-⁠Volînia. A fost ultimul mare cneaz al Kievului, cinstit ca cel dintâi între cnejii egali din Casa Rurikizilor. Odată cu înfrângerea lui, Kievul și-⁠a pierdut definitiv vechiul statut, iar ștafeta întâietății și sarcina de a reface și a întări domnia unică au fost preluate de marii cneji ai Vladimirului.

Mstislav al II-⁠lea Iziaslavici a fost canonizat în 1982. Este pomenit la 23 iunie (6 iulie după stilul nou), în Soborul sfinților din Vladimir.