Naason

Naason, fiul lui Aminadab, a fost căpetenia seminției lui Iuda în vremea ieșirii evreilor din Egipt și strămoș al regelui David și al lui Iisus Hristos. Biserica Ortodoxă îl pomenește între drepții Vechiului Testament în Duminica Sfinților Strămoși, înainte de Crăciun.

În Sfânta Scriptură

După Cartea Numerilor, Naason, numit și Nahșon, era fiul lui Aminadab, din seminția lui Iuda, urmaș în a cincea generație al patriarhului Iuda, prin Fares și Ezrom, și cumnat al lui Aaron, căci sora sa Elisaba era soția lui Aaron. La numărătoarea de la Sinai avea cel puțin douăzeci de ani. Cei care au pornit din Egipt, între care și el, n-⁠au ajuns în Țara Făgăduinței, ci au pierit în cei patruzeci de ani de pribegie prin pustie.

Moise l-⁠a rânduit, la porunca lui Dumnezeu, căpetenie și conducător al oștirii seminției lui Iuda. Deși seminția lui era a patra în rândul patriarhilor, la sfințirea Cortului el a adus cel dintâi darul său. Prin Boaz, el este strămoș direct pe linie bărbătească al regelui David, deci al lui Solomon și al tuturor regilor lui Iuda, și se află la jumătatea drumului dintre Iuda și David. Părintele lui Salmon, el apare în șirul neamurilor din Evanghelia după Matei (1, 4) și din cea după Luca.

Tradiția

În predania iudaică, Naason a fost lăudat pentru că a intrat primul în Marea Roșie, încrezător în Domnul. Potrivit unui midraș, evreii s-⁠au oprit plângând pe țărm, iar Naason a intrat în apă, și abia când apa i-⁠a ajuns la nas, marea s-⁠a despărțit. Tot acolo se spune că, atunci când căpeteniile semințiilor au fost chemate să-⁠și aducă darurile, fiecare în altă zi, Moise nu știa cine să fie primul, iar tot Israelul a arătat spre Naason. Numele ebraic, Nahșon, a fost înțeles ca „stăruitor”, de la un rădăcină care înseamnă și „a fi statornic”.

Naason este zugrăvit între strămoșii lui Hristos într-⁠o lunetă a Capelei Sixtine, ca un tânăr cu haină roșie, citind o carte. Biserica Ortodoxă îl cinstește ca sfânt și îl pomenește în Duminica Strămoșilor Domnului.