Nectarie de la Almaș

Nectarie, născut în 1835 pe Valea Trotușului, a fost ieroschimonah și duhovnic al Mănăstirii Almaș din Neamț timp de treizeci de ani, mare isihast. A adormit în vara anului 1912. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire în afara verii aceluia an.

După armată s-⁠a călugărit la Mănăstirea Bogdana din Târgu Ocna. Foarte râvnitor pentru liniște, s-⁠a retras în Munții Cașinului și a trăit acolo peste douăzeci de ani ca sihastru, unde s-⁠au nevoit și alți monahi. A deprins lucrarea tainică a rugăciunii lui Iisus. În 1882, stareța Mănăstirii Almaș, schimonahia Suzana Ștefănescu, a rămas fără preot și i-⁠a cerut fratelui ei, episcopul Melchisedec al Romanului, un duhovnic bun. Episcopul l-⁠a chemat pe Nectarie din Muntele Cașin, l-⁠a hirotonit preot și l-⁠a trimis la Almaș.

Treizeci de ani a fost singurul slujitor, sfetnic și părinte duhovnicesc al mănăstirii, care număra până la patruzeci de călugărițe. Slujea zilnic Liturghia și toată rânduiala cu evlavie, iar restul timpului îl petrecea singur, în gândire la Dumnezeu și rugăciunea lui Iisus. În chilie nu primea pe nimeni; soborul îl spovedea săptămânal în biserică. Nimeni nu l-⁠a văzut râzând sau vorbind cuvinte de prisos. Mânca o singură dată pe zi și împărțea ce rămânea săracilor și maicilor bătrâne. Noaptea o petrecea în rugăciune și citirea Scripturii și dormea două-⁠trei ore spre zori. Credincioșii îl căutau, iar unii se vindecau, după spusele ucenicilor.

În 1910 s-⁠a îmbolnăvit de picioare și nu mai putea merge la biserică. În ultima noapte a vieții a stat multe ore în genunchi, vorbind cu cineva nevăzut. Dimineața, întrebat de maici cu cine a vorbit, a răspuns că a văzut pe un câmp întins o mulțime de oameni goi, pe care îi spovedise în viață, dar care muriseră sub canon fără să-⁠l fi făcut, și toți îl rugau să-⁠i dezlege ca să se învrednicească de cunună. După un ceas și-⁠a dat duhul în mâinile Domnului și a fost înmormântat lângă biserică, în vara anului 1912.