Neofit de la Dohiariu

Cuviosul Neofit de la Dohiariu (Athos) este pomenit împreună cu unchiul său, cuviosul Eftimie. Unchiul și nepotul făceau parte din înalta aristocrație bizantină. Cuviosul Eftimie, încă în lume, a fost învrednicit să fie prieten al cuviosului Atanasie Athonitul (pomenit la 5 iulie), iar mai târziu a devenit monah și ucenic al marelui nevoitor. Pentru dragostea de frați curată, blândețea și râvna deosebită în nevoință, Sfântul Atanasie l-⁠a învrednicit cu slujba de dohiar (econom), pe care monahul Eftimie a îndeplinit-⁠o ca pe una dată de Dumnezeu însuși.

Cu câțiva monahi, Sfântul Eftimie s-⁠a așezat la Dafni (pe Athos), unde a întemeiat o mănăstire în numele Sfântului Nicolae, numită de el Dohiar, în amintirea ascultării sale. Povățuind mica frăție, Eftimie îi învăța că trebuie atenție adâncă față de sine și de toate mișcările sufletului, lămurind că războiul creștinilor, după Apostolul Pavel, nu este „cu sângele și cu trupul, ci cu începătoriile și cu stăpâniile, cu stăpânitorii întunericului acestui veac” (Efeseni 6, 12). Viața pașnică de nevoință a monahilor a fost tulburată de sarazini. Cuviosul a dus toată frăția în pădure. Întorși, monahii au găsit mănăstirea dărâmată din temelie. Cuviosul Eftimie nu și-⁠a pierdut curajul și mănăstirea a fost zidită din nou.

Cuviosul Neofit, în lume apropiat al împăratului Nichifor Focas (963-969), a venit după moartea părinților pe Athos, unde a primit tunderea în mănăstirea unchiului său, cuviosul Eftimie. Înainte de moarte, Sfântul Eftimie i-⁠a lăsat nepotului conducerea mănăstirii. Sub îndrumarea duhovnicească a cuviosului Neofit mica mănăstire a crescut până a ajuns lavră. Propunându-⁠i împăratului Nichifor să fie ctitor al mănăstirii, a mărit mănăstirea până la dimensiunile de azi ale Dohiariului. Cuviosul Neofit a fost ales protos (căpetenie în protat, adunarea stareților Sfântului Munte) și a ostenit mulți ani acolo. După ce a fost liberat din protat, din pricina bătrâneții, cuviosul s-⁠a întors la mănăstirea Dohiariu, unde s-⁠a mutat în pace la Domnul (în veacul al X-⁠lea). Este pomenit la 4 iulie, în zi mișcătoare, odată cu Soborul cuvioșilor Athosului, după stilul nou.