Nicanor

Nicanor din Kavsokalivia, cu numele de mir Nicolae Manetas, s-⁠a născut în 1913 în satul Leontio, lângă Patras. În 1929 a venit la coliba Sfintei Ana din schitul Kavsokalivia și în 1930 a fost tuns monah. În 1937 a fost hirotonit diacon și preot de mitropolitul Ierotei al Miletopolei († 1956). Ucenicul și urmașul său, Pavel, spune că avea bunătate, ospitalitate, blândețe, politețe, milostenie. «Ajuta cu orice ajutor material putea, dar și duhovnicește, cu liturghii, cu metania îi pomenea, fără să obosească, dând pacea și mângâierea sufletului celor îndurerați.» Nu a spus niciodată că ar fi ceva: «Sunt un nimic, cel mai rău om din lume.» Se smerea mereu, făcea metanie primul chiar și celor mai mici și ucenicilor, și propovăduia pocăința cu puține și simple cuvinte. Liturghisea aproape zilnic.

Părintele Ioanichie Kotsonis îl descrie: persoana dominantă a ultimilor ani la Kavsokalivia, cu barbă lungă, înalt, fără viclenie în vorbă și comportament, cu inimă de copil, harnic (făcea flanele din lână), vesel, binevoitor, vorbăreț, ca un morean ce era. Mai ales se deosebea prin iubirea lui pentru slujba dumnezeiască. A fost iubitor de slujbe, liturghisitor evlavios al Domnului. Alerga în toate colibele să liturghisească, să slujească pe părinți, și până la urmă și-⁠a dat ultima suflare la ceasul Sfintei Liturghii, în 1998. Episcopul Hrisostom al Rodostolonului scrie despre el: chip cuvios, cu barba până la brâu, ochii expresivi și adânci, vorbirea grea și bărbătească, gândurile simple, bucuria statornică pe chip; nobil, accesibil, ospitalier. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.