Nichifor de la Mamonovo

Sfântul Fericit Nichifor de la Mamonovo, numit și Nichifor din Meșcovsk, a fost un nebun pentru Hristos din ținutul Meșcovsk, mort în pace la 10 ianuarie 1934.

Copilăria și chemarea

Nichifor Terentievici Malanicev s-⁠a născut în jurul anului 1859, în satul Mamonovo, la patruzeci de kilometri de Meșcovsk, cel mai mare dintre patru frați. Fiindcă mama era adesea bolnavă și nu aveau surori, pe el cădeau multe răspunderi. Dar încă din copilărie a avut dorință duhovnicească: se ruga mult, postea, iubea să meargă la locurile sfinte și la mănăstiri, ocolea vorbele goale și vorbea bucuros despre Dumnezeu cu oamenii evlavioși, mai ales cu pelerinii. Tatăl îl supraveghea, de teamă să nu plece de tot de acasă. Odată, într-⁠o noapte de vară, a plecat în zori, iar tatăl l-⁠a ajuns călare și l-⁠a adus înapoi. Mai târziu, la stăruința tatălui, s-⁠a căsătorit și a avut un fiu și o fiică, dar nu și-⁠a schimbat felul de viață: nu avea inima la gospodărie, se purta ciudat, vorbea neînțeles și pleca adesea la închinare. Acasă aducea daruri, ceea ce potolea nemulțumirea celor apropiați.

Prietenia cu părintele Gheorghe

Puțin înaintea revoluției l-⁠a cunoscut la Mănăstirea Sfântul Gheorghe din Meșcovsk pe egumenul ieromonah Gheorghe (Lavrov), care a găsit în el un prieten, a priceput înțelepciunea și harul lui și l-⁠a numit „unul dintre cei vechi”. Vorbeau adesea într-⁠un grai alegoric. În cazurile grele egumenul îl întreba de sfat și uneori venea la Mamonovo. Fericitul a dat dovadă de înainte-⁠vedere. Cu puțin înainte de prima arestare a părintelui Gheorghe, a întins devreme într-⁠o dimineață covoare scumpe în încăperile egumenului, a împrăștiat veșmintele și s-⁠a îmbrăcat cu unele din sacristie. Părintele Gheorghe l-⁠a întrebat ce a făcut, iar el a râs. În 1918 egumenul a fost arestat, iar mănăstirea a fost devastată de bolșevici.

Prigoana și ultimii ani

La sfârșitul anilor 1920, când țăranii din împrejurimi refuzau să intre în colhoz, cineva l-⁠a arătat pe Nichifor ca pe cel care îi sfătuia împotriva colhozului. A fost arestat și, în închisoare, a refuzat mâncarea de dulce, așa că i s-⁠a dat de post. La interogatoriu a spus că se roagă lui Dumnezeu și nu vorbește despre colhozuri, căci orice putere este de la Dumnezeu. A fost eliberat.

A plecat la Moscova, unde l-⁠a găzduit familia Cicerin, care avea camere în apartamentul profesorului P. A. Minakov. Îi plăcea să se roage noaptea, cu multe metanii, și dimineața dormea. L-⁠a regăsit la Moscova pe părintele Gheorghe, aflat la Mănăstirea Danilov, l-⁠a vizitat uneori și a locuit în casa lui din Zagorsk. Părintele Gheorghe îl numea „prieten de necaz” și îi ruga pe ucenicii săi să aibă grijă de el. Odată Nichifor a rostit cuvinte enigmatice despre iarba mare și mesteacănii care se clatină; mai târziu ucenicii au înțeles că vestise a doua arestare, percheziția și surghiunul părintelui, căci mulți mesteacăni creșteau în cimitirul unde a fost îngropat. La masă începea uneori o povestire lungă despre negustoresele din Meșcovsk, iar apoi spunea un cuvânt pe care îl înțelegea doar unul dintre cei de față și care răspundea gândului lui. Îi spunea fiicei sale să nu strângă comori în ladă, arătând spre cer.

În jurul anului 1932 a hotărât să se întoarcă în satul natal: „Mă duc să mor acolo unde a fost porumbelul meu”, a spus, gândindu-⁠se la părintele Gheorghe. A murit la 10 ianuarie 1934: venit acasă de la Liturghie, s-⁠a așezat la masă, s-⁠a plecat și a murit în liniște. A fost înmormântat la cimitirul orașului Meșcovsk. După moartea lui, nepoata l-⁠a visat spunând că el are o odaie luminoasă, în loc de casa lor.

Pomenirea lui se face la 27 decembrie, ziua nașterii, și la 10 ianuarie, ziua morții. La mormântul lui, de lângă biserica Schimbării la Față din cimitirul orașului, se slujește litie pentru cei adormiți.