Nicodim de la Anzer

Cuviosul Nicodim de la Anzer († 22 ianuarie 1673) a fost cel dintâi ucenic al cuviosului Eleazar de la Anzer și, după el, ctitor al Schitului Sfintei Treimi din insula Anzer, aparținând Mănăstirii Soloveț. Este pomenit ca preacuvios în amintirea obștii de la Soloveț, fără canonizare sinodală; numele lui nu a fost trecut în Soborul Sfinților Soloveț.

Despre el vorbesc Viața Cuviosului Eleazar, alcătuită pe la 1704, și o povestire scrisă pe la 1710 pentru Patericul de la Soloveț. După Viața lui Eleazar, Nicodim a fost „întâiul lui ucenic” și un râvnitor al nevoințelor lui monahale; Eleazar i-⁠a încredințat conducerea schitului înainte de moarte. În schit a trăit „plăcut lui Dumnezeu” patruzeci și trei de ani. A primit tunderea în 1630; din 1635 se păstrează una dintre primele lui daruri, un Evangheliar de altar. La sfârșitul vieții a dăruit bisericii o veche carte, Torjestvennic, lăsată lui de Eleazar, scrisă în 1493 la porunca egumenului Dosithei și cumpărată în 1632 de Eleazar la Soloveț.

După moartea lui Eleazar a fost ctitor al schitului șaptesprezece ani (1656-1673). În amintirea lui Eleazar a zidit o capelă, pentru care a tăiat cu mâna lui chipuri de serafimi și heruvimi. În 1656 a mers la Moscova, unde țarul Alexei Mihailovici l-⁠a primit în audiență și i-⁠a dat o carte de întărire pentru conducerea schitului. Date greșite în unele lucrări (1677 sau 1667) arată sfârșitul lui în alt an; anul adevărat al morții, 1673, rezultă din povestire și dintr-⁠un dosar despre sprijinul pe care bătrânii din Anzer l-⁠au dat frăției răsculate din Soloveț, în timpul asediului din 1667-1676; atunci schitul era condus de urmașul lui, ctitorul Ilarion. Nu trebuie confundat cu bătrânul Nicodim Kazanețul, tipicarul Mănăstirii Soloveț, mai în vârstă și apropiat de Eleazar.

Amintirea lui s-⁠a păstrat în schit, împreună cu a unui alt ucenic al lui Eleazar, tânărul Nichifor. Mormintele lor se aflau în aceeași capelă cu cel al starețului, de o parte și de alta a racla lui. La începutul secolului al XVIII-⁠lea monahul Macarie, alcătuitorul Cărții de daruri a schitului, l-⁠a numit „fericit”. Sfântul mucenic Nicodim Kononov l-⁠a trecut, pe la 1900, în „Diptihul nevoitorilor de la Soloveț”. Numele lui nu a intrat însă în Soborul Sfinților Soloveț.