Nicodim

Nicodim din Schitul Sfântul Pantelimon al Cutlumușului, ieromonah, cu numele de mir Emanuil Kaligiannakis, s-⁠a născut în 1926 la Krusonas, lângă Heraklion, în Creta. Lucra la vii și la măslini, citea vieți de sfinți și nu lipsea niciodată de la biserică. O noapte, de sărbătoarea Duhului Sfânt, a urat noapte bună cunoscuților, a luat un sac în care și-⁠a pus puținele lucruri și a plecat la mănăstirea Sfântul Anton din Brontisi, unde după un timp a fost tuns monah. Apoi a trecut la mănăstirea Odighitria și la Kudumas, unde a fost hirotonit diacon și preot de episcopul Arcadiei Timotei († 2006), care l-⁠a făcut și duhovnic. A spovedit mulți, iar rugăciunea lui vindeca bolnavi și îndrăciți. Doi ani a fost și egumen al mănăstirii. Toată obștea îl cinstea deosebit. Odată l-⁠au văzut vorbind cu Maica Domnului în biserică; el a negat din smerenie. Un timp a slujit și la mănăstirea Apezanon. Apoi a plecat în Athos, unde a stat vreo douăzeci de ani ca să nu fie cinstit de oameni și să se dea cu totul rugăciunii.

A venit în 1963 la coliba Sfinților Arhangheli din schitul Sfântul Pantelimon al Cutlumușului, al cărui Dikaios a fost. Era duhovnic priceput și binevoitor; veneau la el monahi, mireni și elevii Școlii Athoniada. La patrafirul lui își spovedea gândurile și bătrânul Paisie († 1994). Avea un butoi în care a botezat eterodocși în Ortodoxie. Era foarte aspru cu sine și îngăduitor cu ceilalți. Era binecuvântat, blând, îndelung răbdător, nerăutăcios, iubitor de slujbe, neagonisit și milostiv. Adesea se ruga toată noaptea afară, cu mâinile ridicate. Un pelerin l-⁠a găsit rugându-⁠se sub un măslin, strălucind de harul dumnezeiesc. Odată era foarte întristat, pentru că nu avea bani să cumpere untdelemn pentru candelele colibei lui. Nu se îngrijea atât de el, cât de lipsa untdelemnului pentru candelele Maicii Domnului și ale Arhanghelilor. Se înserase și a început să plângă de tristețe. Se ruga Maicii Domnului, Arhanghelilor și Sfântului Pantelimon să-⁠l ajute. Candelele s-⁠au aprins, și felinarul de citit, și toate erau cu adevărat mai strălucitoare ca niciodată. A citit toată slujba, stihologia, Psaltirile, Paraclisul și Acatistul. Când s-⁠a făcut ziuă, s-⁠au stins singure. A zis cu mirare: «Prima dată am văzut candelele cu atâta lumină.» Pelerinilor care îi cereau cuvinte de mântuire le zicea simplu: «Să aveți mai multă dragoste pentru Dumnezeu și pentru oameni. Cu aceste două aripi zburăm la cer. De aceste două porunci, cum zice Hristos, atârnă toată Legea și Proorocii.»

Silit să se mute în coliba iviriților a Adormirii Maicii Domnului, mai mult își gospodărea sufletul decât coliba. Bolile l-⁠au dus la Tesalonic și în Creta. A adormit, după ce și-⁠a prevăzut sfârșitul, la 17 iulie 1986, la mănăstirea Sfânta Irina din Krusonas, sfătuind și întărind pe maicile de acolo. Murmurând rugăciunea lui Iisus, după ce se împărtășise, cu fața strălucind, făcându-⁠și semnul crucii, a dat duhul și a fost înmormântat. Ucenicul lui, bătrânul Pavel († 2009), și maicile de la Sfânta Irina povestesc multe lucruri bune și darul lui de a prevedea. Spun că era om sfânt. Aproape nu dormea noaptea. Nu-⁠l interesa nimic în viață decât cele duhovnicești. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.