Nicolae Gurianov

Protoiereul Nicolae Gurianov (1909-2002) a fost preot pe insula Zalit (Talabsk) din lacul Pskov și unul dintre cei mai cinstiți bătrâni duhovnicești ai Rusiei la sfârșitul secolului al XX-⁠lea. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.

S-⁠a născut la 24 mai 1909 în satul Ciudskie Zahodî, din regiunea Pskov, într-⁠o familie de țărani. Tatăl, Alexei, era regent de cor și a murit în 1914; cei trei frați ai săi au murit la război. Din copilărie a slujit în altarul bisericii Sfântului Arhanghel Mihail. A absolvit tehnicumul pedagogic din Gatcina și a început Institutul Pedagogic din Leningrad, de unde a fost exclus fiindcă s-⁠a ridicat împotriva închiderii unei biserici. Între 1929 și 1931 a fost citeț la Tosno, apoi la Remda; a fost arestat, a stat în închisoarea Kresty și într-⁠un lagăr din Sîktîvkar, iar după eliberare nu a mai primit drept de domiciliu la Leningrad și a predat în școli sătești.

În timpul războiului, pe teritoriul ocupat, a fost hirotonit diacon la 8 februarie 1942 de mitropolitul Serghie Voskresenski și preot la 15 februarie. A slujit scurtă vreme la mănăstirea Sfintei Treimi din Riga și la mănăstirea Sfântului Duh din Vilnius, unde a fost tipicar. Din 1943 până în 1958 a păstorit parohia Sfântului Nicolae din Gegobrosty, în Lituania, o comunitate mică și săracă, de circa o sută cincizeci de oameni, pe care a rânduit-⁠o și a ridicat-⁠o din ruină; arhiepiscopul Alexei al Vilnei a lăsat despre el o caracterizare foarte caldă. În 1951 a absolvit seminarul din Vilnius și a continuat să studieze la distanță la Academia din Leningrad. A fost ridicat la rangul de protoiereu în 1956.

Din 1958 a fost numit preot al bisericii Sfântului Nicolae de pe insula Talabsk (numită în vremea sovietică Zalit), din lacul Pskov, unde a rămas fără întrerupere până la moarte. În 1988 a primit mitra și dreptul de a sluji cu Ușile Împărătești deschise până la Heruvic, iar în 1992 până la Tatăl nostru, cea mai înaltă distincție a unui protoiereu. Zeci de ani au venit la el, după sfat, credincioși din toată țara și din străinătate; era numit „starețul de la Talabsk” sau „starețul de la Zalit”. Cei care l-⁠au cunoscut îl descriu blând, înzestrat cu pătrundere în sufletele oamenilor, dar atent să nu rănească pe nimeni. Întrebat care este cea mai primejdioasă patimă a vremii, a răspuns: necredința, chiar și între creștinii ortodocși. Se povestește că un marinar scăpat din submarinul atomic Komsomolets l-⁠a recunoscut mai târziu în el pe bătrânul care i se arătase în apele înghețate. Un schit din provincia canadiană Saskatchewan a fost întemeiat cu binecuvântarea lui, iar el a servit drept model pentru personajul filmului „Insula”.

A trecut la Domnul la 24 august 2002 pe insula Zalit. La înmormântare au venit peste trei mii de credincioși. Mormântul lui este vizitat de pelerini, iar o societate a celor care îi păstrează amintirea îl numește „dreptul Nicolae al lacului Pskov”.