Onufrie

Onufrie din chiliile Careiei s-⁠a născut la Kalavryta din părinți săraci. Mama l-⁠a născut în câmpul în care secera cu secera. În 1900 a venit la chilia stavronichitică a Sfântului Onufrie de lângă Karyes, azi dărâmată. Acolo a fost tuns de bătrânul Dionisie († 1903). Rușii au vrut să-⁠i dea mai multe lire ca să cumpere chilia, dar nu a primit niciodată. După adormirea bătrânului s-⁠a dus la chilia vatopedină a Sfinților Constantin și Elena, apoi la chilia sfântpavlită a Sfântului Andrei din Karyes. În 1906 a venit la chilia Pantocratorului a Nașterii Maicii Domnului, sub mănăstirea Cutlumuș.

Bătrânul Onufrie avea un frate după trup care se nevoia în chilia vecină a Sfântului Eftimie, ieromonahul Andrei († 1941). Obștea lui Onufrie era alcătuită din monahii Andrei († 1952), Dionisie († 1938), Vasile și Ioachim († 1988). Ultimii doi au plecat în alte chilii. În 1950 a venit actualul bătrân Onufrie, care ne-⁠a povestit toate acestea într-⁠o după-⁠amiază în curtea lui. Bătrânul Onufrie a fost un mare citeț, cu glas puternic și foarte înalt, bun muzician, tipicar ales al Protatonului. Patriarhul Ioachim al III-⁠lea îl prețuia și îl lua cu el în turneele lui. Era foarte milostiv. Nu exista sărac care să treacă pe la chilia lui și să nu fie ajutat. Pe atunci sărăcia era mare și săracii mulți. Era mereu serios, fără glume și râs. Toată ziua lucra pe moșii și la toate slujbele stătea mereu în picioare. Foarte experimentat, înțelept, bun, abordabil, nobil și afabil, după episcopul Hrisostom al Rodostolonului.

S-⁠a îmbolnăvit doar o săptămână și a plecat ca o păsărică la 31 decembrie 1958. În ziua următoare, de Anul Nou, o mulțime de preoți și monahi l-⁠a însoțit la locul de odihnă. Odată spusese unor monahi tineri: «Și eu și voi nu murim niciodată, fiindcă suntem nemuritori. Dar va veni clipa când vor îngropa trupul nostru în pământ, ca sufletele noastre să trăiască mai deplin cu Hristos și mai ales veșnic...» Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.