Orsisie din Egipt

Sfântul Cuvios Orsisie din Egipt (numit și Ortisie), mort în anul 380, a fost urmașul Sfântului Pahomie cel Mare la conducerea obștilor monahale din Egiptul de Sus. Biserica îl pomenește ca pe un povățuitor al monahilor și ca pe un tâlcuitor al Scripturii.

Încă de tânăr, Orsisie dobândise o asemenea experiență duhovnicească, încât Sfântul Pahomie (mort în 348, pomenit la 15 mai) i-⁠a încredințat conducerea chinoviei de la Chenoboskion. Într-⁠o convorbire cu ucenicii săi, Pahomie ar fi spus despre el că strălucește în casa lui Dumnezeu ca un sfeșnic de aur.

După trecerea la Domnul a lui Pahomie, monahii din Tabenisi l-⁠au ales pe Orsisie povățuitor al lor, împotriva voinței lui. Pe măsură ce numărul fraților creștea, el l-⁠a luat ca ajutor pe Sfântul Teodor, apoi i-⁠a lăsat deplin conducerea mănăstirii, iar el s-⁠a retras la chinovia din Chenoboskion. Când Teodor a adormit, în anul 365, Sfântul Atanasie cel Mare i-⁠a scris lui Orsisie și fraților, îndemnându-⁠i să nu-⁠l plângă pe cel adormit, ci să-⁠l urmeze, și cerându-⁠i lui Orsisie să preia grija obștii. Orsisie a împlinit voia ierarhului.

Orsisie cunoștea adânc Sfânta Scriptură și avea darul cuvântului insuflat, care, spune un contemporan, creștea în el spre mângâierea frăților. A lăsat părinților, ca pe o moștenire înaintea morții, o carte în care aproape tot Vechiul și Noul Testament sunt tâlcuite în scurte cugetări pentru nevoile monahilor. Cartea a fost tradusă în greacă, iar fericitul Ieronim a tradus-⁠o în latină. Ea cuprinde două scrieri: „Învățătură despre viața monahală” și „Învățătură despre cele șase gânduri bune”.

Sfântul Orsisie este pomenit la 13 martie (zi mobilă), după stilul nou, în Soborul tuturor cuvioșilor părinți care au strălucit în nevoință.