Pahomie de la Peri

Pahomie a fost ieromonah și egumen al Mănăstirii Peri din nordul Maramureșului, în secolele XIV-⁠XV, și exarh patriarhal al românilor ortodocși din nordul Transilvaniei. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

Potrivit Patericului, era originar din Țara Oașului și rudă cu Dragoș Vodă, cel dintâi descălecător al Moldovei. A intrat de tânăr în viața monahală la unul dintre schiturile din părțile locului și a primit în scurt timp preoția. Era plin de râvnă pentru mărturisirea lui Hristos și pentru apărarea credinței ortodoxe. A ajuns cunoscut în toate satele Maramureșului și a devenit sfetnic și părinte duhovnicesc al românilor de acolo, pe care îi cerceta și îi povățuia.

În a doua jumătate a secolului al XIV-⁠lea, când fiii lui Sas Vodă, Baliță și Drag, au întemeiat mănăstirea de la Peri, cu hramul Sfântului Arhanghel Mihail, Pahomie a fost numit egumen. În 1391 mănăstirea a devenit stavropighie, adică a trecut direct sub patriarhie, iar patriarhul Antonie al Constantinopolului l-⁠a numit pe Pahomie exarh patriarhal peste satele ortodoxe românești din nordul Transilvaniei. Avea astfel dreptul să supravegheze preoții și credincioșii din Maramureș, Ugocea, Bărcău, Arva, Sălaj, Almaș, Ciceu, Unguraș și de pe Valea Bistrei.

Mergea din sat în sat, sfințea biserici noi, așeza preoți, judeca neînțelegeri bisericești, încuraja țăranii și apăra credința. Povățuia și mănăstirile Ieud, Bârsana și Peri, unde se nevoiau zeci de monahi. Patericul vede în ele întăriturile Ortodoxiei în nordul Transilvaniei, supus presiunii catolice. Pahomie s-⁠a săvârșit cu pace în primele decenii ale secolului al XV-⁠lea, lăsând numeroși monahi și preoți.