Paisie de la Humor

Paisie a fost ieromonah și egumen al Mănăstirii Humor din 1528, în vremea lui Petru Rareș, ctitorul bisericii Sfântului Gheorghe de la Humor, ridicată în 1530. S-⁠a mutat la Domnul către jumătatea secolului al XVI-⁠lea. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

S-⁠a nevoit din tinerețe la Humor, zi și noapte, cu post, rugăciune și ascultare smerită. Era duhovnic priceput, dascăl și caligraf bun. Pentru această viață, obștea l-⁠a ales egumen în 1528. Petru Rareș, domnul Moldovei, a aflat de viețuirea lui și l-⁠a făcut sfetnic și părinte duhovnicesc, ascultându-⁠i sfaturile și făcând multe cu binecuvântarea lui.

Văzând că obștea crește și biserica veche nu mai încape, Paisie a hotărât să ridice o biserică nouă, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, cu voia și ajutorul domnului și cu cheltuiala logofătului Teodor Bubuiog. Lucrarea a început și s-⁠a încheiat în 1530, la praznicul Adormirii Maicii Domnului. În jurul bisericii s-⁠au zidit chilii de piatră pentru peste patruzeci de monahi, iar în mănăstire a întemeiat o școală pentru monahi și preoți de mir, cu dascăli de greacă și slavonă și caligrafi. Fiind el însuși un bun miniaturist, a vrut să zugrăvească biserica pe dinăuntru și pe dinafară: în 1535 zugravul Toma din Suceava a împodobit-⁠o cu picturi de mare valoare duhovnicească.

În 1538, când Petru Rareș a fost izgonit la Ciceu și mănăstirile au fost jefuite, Paisie a ascuns odoarele bisericii în pădure, iar Tetraevanghelul dăruit de Ștefan cel Mare l-⁠a trimis prin doi monahi la Ciceu, pentru ajutorul și mângâierea domnului pribeag. Peste patru ani, revenit în scaun, Petru Rareș i l-⁠a încredințat din nou egumenului Paisie. După multe osteneli și răbdare, Paisie și-⁠a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu către jumătatea secolului, lăsând numeroși ucenici.