Panaret

Panaret de la Mănăstirea Pantocrator, cu numele de mir Pantelimon Vasiliadis, s-⁠a născut în 1901 la Prusa, în Asia Mică. A venit la Mănăstirea Pantocrator în 1938 și a fost tuns monah în anul următor. A adormit întru Domnul la 28 octombrie 1969. Acestea sunt puținele lucruri pe care le notează monahologul mănăstirii despre el.

Cei care l-⁠au cunoscut îl descriu înalt, slab, zbârcit, călit, a cărui privire, voioșie a feței și cuvinte puține și cumpătate îi puneau pe gânduri. Pantocratoriții de odinioară îl socoteau ușor de minte și bun doar pentru comisioane. Îl socoteau vinovat de focul care a ars în 1948 o frumoasă aripă a mănăstirii. Nu folosea niciodată vreun animal. În fiecare zi mergea și venea încărcat la Karyes, ducând corespondența și orice alt lucru îi cereau părinții, ascultând de toți. Acest drum l-⁠a făcut ani de zile, iarna și vara, cu geruri și arșiță. Într-⁠o iarnă, întorcându-⁠se la mănăstire din Karyes și crezând că va apuca să treacă poarta mănăstirii înainte de apus, l-⁠a prins un viscol puternic, care l-⁠a blocat și cu greu mai vedea să înainteze. Totul se făcuse ceață și de atâta... i s-⁠a arătat o călugăriță în negru, cuviincioasă, cu un felinar, care mergea înaintea lui și-⁠l călăuzea. L-⁠a dus până la intrarea în mănăstire. Mirat, nu a înțeles ce se întâmplase. Cum putea o femeie să meargă în Sfântul Munte, unde nu e voie? Evlaviosul și smeritul monah Panaret a fost salvat chiar de Maica Domnului. Părinții la început au pus la îndoială acest fapt minunat, dar apoi au înțeles că în mănăstirea idioritmică era păstrat atâția ani un copil iubit al Maicii Domnului, care a continuat, până s-⁠a îmbolnăvit, ascultarea lui plină de bunăvoință. A adormit la 28 octombrie 1969. A adormit și nu s-⁠a mai trezit; a murit de oprirea inimii. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.