Pangratie de la Sucevița

Pangratie a fost arhimandrit și egumen al Mănăstirii Sucevița între 1610 și 1625, după peste douăzeci de ani de sihăstrie pe un deal numit Dealul lui Pangratie. A adormit în primele decenii ale secolului al XVII-⁠lea. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

A fost ucenic al mitropolitului Gheorghe Movilă, pe când acesta era egumen la Sucevița (între 1564 și 1579). Dorind viața pustnicească, s-⁠a făcut sihastru, cu binecuvântarea dascălului său, pe un deal din apropierea mănăstirii, unde și-⁠a făcut un bordei în mijlocul pădurii. S-⁠a nevoit acolo peste douăzeci de ani în rugăciune, post și priveghere, răbdând multe ispite. Numele lui a ajuns cunoscut în satele de pe valea Suceviței, iar mulți credincioși îl căutau pentru binecuvântare și cuvânt de folos. Tradiția îi atribuie darul vindecării.

În 1610 a fost ales egumen al Suceviței și a povățuit mănăstirea cu înțelepciune cincisprezece ani. A sporit numărul monahilor la peste cincizeci, o parte în obște, ceilalți în sihăstrii din pădurile din jur. Pe toți i-⁠a învățat frica de Dumnezeu, smerenia și rugăciunea neîncetată. A avut grijă de bunul mers al mănăstirii, a înnoit chiliile monahilor și ale sihaștrilor și a făcut multe milostenii la sătenii din valea Suceviței. Era mult cinstit de credincioși și avea trecere în poporul din sate.

S-⁠a mutat la cele veșnice în primele decenii ale secolului al XVII-⁠lea.