Pavel Gruzdev

Arhimandritul Pavel Gruzdev (1911-1996) a fost preot și stareț în regiunea Iaroslavl, mărturisitor care a trecut prin închisoare, lagăr și surghiun. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.

Copilăria și anii de tinerețe

S-⁠a născut la 3 (16) august 1911, după alte date în 1910, în satul Bolșoi Borok, ținutul Mologa, într-⁠o familie de țărani. Când tatăl a fost luat la război, familia a sărăcit, iar în 1916 Pavel a fost trimis la rudele sale monahii de la Mănăstirea de maici Afanasievskaia din Mologa, unde a păzit păsări, vite și cai și a cântat la strană. Patriarhul Tihon, care a viețuit un timp acolo, l-⁠a binecuvântat să poarte rasa încă de la opt ani. După închiderea mănăstirii a plecat în 1930 la Mănăstirea Hutîn de lângă Novgorod, unde a fost îmbrăcat rasofor cu binecuvântarea episcopului Alexei Simanski, viitorul patriarh. Când și această mănăstire a fost închisă, în 1932, s-⁠a întors în ținutul natal; satul său a fost acoperit de apele lacului de acumulare de la Ribinsk, așa că în 1938 a mutat casa părintească la Tutaev. Acolo a cântat la strană și a fost paraclisier la biserica Sfântului Leontie.

Temnița și surghiunul

La 13 mai 1941 a fost arestat odată cu ieromonahul Nicolae și un grup de unsprezece persoane, în procesul arhiepiscopului Varlaam Reașențev al Iaroslavlului. A fost ținut în închisorile din Iaroslavl, mult timp în izolare, și a fost schingiuit la anchetă: i-⁠au fost scoși aproape toți dinții și lovit până când a început să-⁠și piardă vederea. Ieromonahul Nicolae a fost împușcat la 3 septembrie 1941; cuvintele lui către Pavel, că Dumnezeu a fost, este și va fi, i-⁠au rămas toată viața. Ceilalți au fost împușcați, iar Pavel a primit șase ani de lagăr, executați la Viatlag, în regiunea Kirov, între 1941 și 1947, ca deținut cu numărul 513. A îndurat foamea, frigul, bătăile și, odată, lăsat desculț legat de un copac în ger; a supraviețuit. A fost în cele din urmă controlor al unei căi ferate înguste de transport al lemnului și a avut dreptul să iasă din lagăr fără escortă.

După război a revenit la Tutaev, dar în 1949 a fost condamnat din nou în același dosar și deportat în Kazahstan, unde a lucrat ca muncitor necalificat la Petropavlovsk și a fost tipicar și citeț la catedrala Sfinților Petru și Pavel. A fost eliberat la 20 august 1954 ca nevinovat. Reîntors la Tutaev, a lucrat în construcții, a cântat în strană și a ajutat la altar la catedrala Învierii; două cereri de hirotonire au fost respinse din cauza condamnării. A fost reabilitat la 21 ianuarie 1958.

Preoția

La 9 martie 1958 episcopul Isaia al Uglicului l-⁠a hirotonit diacon, iar la 16 martie preot. În august 1961 arhiepiscopul Nicodim al Iaroslavlului l-⁠a tuns monah. A slujit la Borzovo, apoi, din 1960, la biserica Sfintei Treimi din Verhne-⁠Nikulskoe. A devenit cunoscut departe de sat: pelerinii veneau la el după mângâiere și sfat. Îi învăța dragostea creștină prin pilde și întâmplări din viață, o parte notate și tipărite apoi. Trăia în sărăcie desăvârșită și nu a adunat nimic pentru sine. A fost ieromonah din 1962, egumen din 1966 și arhimandrit din 1983.

În iunie 1992, bolnav, s-⁠a mutat la Tutaev, într-⁠o încăpere de lângă catedrala Învierii, deoarece nu avea mijloace să-⁠și cumpere o locuință. Orb și greu bolnav, a continuat să slujească, să predice și să primească oamenii. A murit la 13 ianuarie 1996 și a fost înmormântat de arhiepiscopul Mihei al Iaroslavlului, împreună cu 38 de preoți și 7 diaconi, la cimitirul Leontievski din Tutaev, lângă părinții săi. Mormântul lui este cinstit de popor; pelerini vin din toată Rusia și se săvârșesc necontenit parastase.