Pavel Liubimov

Sfântul Mărturisitor Pavel Liubimov, diacon, s-⁠a născut în 1870 în satul Legcișcevo din ținutul Serpuhov, gubernia Moscova, în familia unui slujitor bisericesc. A terminat în 1886 școala duhovnicească din Perervino, iar din 1890 a fost citeț la biserica Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian din satul Metkino, ținutul Podolsk. S-⁠a căsătorit cu Anna Vasilievna și au avut copiii Alexandra, Vasili, Serghei, Petru, Natalia și Konstantin, care a murit la paisprezece ani. La 5 iunie 1916 a fost hirotonit diacon pentru aceeași biserică, iar din 1918 a fost membru în consiliul protopopiatului al 6-lea al ținutului Podolsk.

După amintiri, spre deosebire de prietenul său, preotul Petru Rozanov, era înalt și voinic și avea un glas puternic și frumos, pe care îl dădea adesea în cântări. Era un gospodar harnic, făcea totul cu mâna lui și, deși trăia modest, își aducea aminte de cei mai săraci: de Paști și la alte sărbători mari, familia Liubimov cocea multă pâine și plăcinte pentru enoriași. Îl iubea și îl respecta pe părintele Petru Rozanov, cu care locuia alături, iar familiile erau prietene; amândoi au rămas văduvi în anii douăzeci.

La 4 februarie 1930 a fost arestat în dosarul protoiereului Petru Rozanov. Pricina fusese indignarea enoriașilor față de hotărârea autorităților de a îngropa, în aprilie 1929, pe comunistul ateu Gorșkov în curtea bisericii, chiar lângă altar. Clericii au fost învinuiți că au instigat la „răscoală” și au subminat puterea sovietică. La interogatoriu, diaconul a spus că, fiind privat de drepturi, nu a vorbit niciodată împotriva politicii sovietice și că în ziua înmormântării era acasă. La 3 martie 1930 toți au fost condamnați la trei ani de exil în Nordul Rusiei, iar familiile lor tot acolo; copiii părintelui Pavel au mers de mai multe ori la Moscova și au obținut, la 23 iunie 1930, anularea exilului familiilor și a confiscării. Totuși, familia a fost scoasă din casa ei și mutată în cea mai săracă casă din sat, dărăpănată.

Diaconul Pavel Liubimov a murit în martie 1931, în exil, în Nordul Rusiei. A fost trecut în rândul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei prin hotărârea Sfântului Sinod din 17 iulie 2001. Este pomenit la 7 februarie (zi mobilă) în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse și la 5 septembrie (zi mobilă) în Soborul sfinților din Moscova, după stilul nou.