Pavel Sihastrul

Pavel a fost ieroschimonah și sihastru în a doua jumătate a secolului al XVII-⁠lea, duhovnicul Cuvioasei Teodora de la Sihla. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

S-⁠a nevoit mai întâi în obștea Schitului Sihăstria și era sfetnic și părinte duhovnicesc pentru toți sihaștrii. Când Teodora a venit la schit dorind viața pustnicească, Pavel a dus-⁠o, cu porunca egumenului, în Munții Sihlei și a așezat-⁠o într-⁠o colibă părăsită. Acolo o împărtășea în taină cu Trupul și Sângele Domnului și îi aducea pesmeți pentru hrană.

Mai târziu a râvnit și el la viața marilor părinți și s-⁠a retras în pădurile dintre Sihla și Râpa lui Coroi, într-⁠un loc tăinuit și binecuvântat, unde se nevoiseră mari sihaști ai Munților Sihlei și unde nu-⁠i putea afla nimeni în afară de cei aleși de Duhul. A rămas acolo peste zece ani, în osteneli ascunse. În jurul lui trăiau zeci de sihaști, care îl aveau părinte duhovnicesc. Patericul spune că era plin de darul Duhului, înțelept în cuvânt și înainte-⁠văzător.

Și-⁠a dat sufletul în mâinile Domnului stând la rugăciune sub o stâncă. Peste două secole oasele lui au stat acolo, neaflate de nimeni. Potrivit relatării din Pateric, în vara lui 1930, la 20 iulie, ierodiaconul Cristofor, de metanie de la Frăsinei, care se liniștea în pădurile Schitului Sihla, a adormit puțin pe cale și i s-⁠a arătat în vis Pavel, îmbrăcat în rasă de șiac, cu barba albă și fața luminată. I-⁠a spus unde se află trupul său neîngropat și i-⁠a cerut să-⁠l îngroape acolo, iar capul să-⁠l poarte cu binecuvântare. Cristofor a găsit osemintele galbene și bine mirositoare, le-⁠a îngropat și a luat capul la chilie, apoi l-⁠a dus la Mănăstirea Sihăstria, unde l-⁠a pus pe Sfânta Masă și s-⁠a slujit trei zile Liturghia. Apoi s-⁠a întors în pustie și nimeni nu l-⁠a mai văzut.