Porfirie din Cezareea Palestinei

Sfântul Mucenic Porfirie din Cezareea Palestinei a fost un tânăr slujitor al preotului Pamfil, ucis pe rug în prigoana lui Dioclețian din anii 308-309. Este pomenit în grupul celor doisprezece mucenici ai Cezareei, în frunte cu Pamfil.

Preotul Pamfil, născut în Berit (Beirut) și format la Alexandria, a lucrat mult la compararea și îndreptarea textelor Noului Testament, stricate de copiști; le copia și le trimitea celor care le doreau, și astfel a adus la Hristos mulți păgâni. Prin grija lui s-⁠a adunat la Cezareea o mare bibliotecă de cărți duhovnicești. Fericitul Ieronim îl cinstea mult. Diaconul Valens, bătrân bun cunoscător al Scripturii, și Pavel, aprins de dragostea față de Hristos, l-⁠au ajutat. Cei trei au stat doi ani în temniță, din porunca cârmuitorului Urban. Sub urmașul lui, Firmilian, o sută treizeci de creștini din Egipt au fost osândiți la minele de aur din Cilicia; cinci frați tineri i-⁠au însoțit până la locul surghiunului și, la întoarcere, au fost prinși la Cezareea și aruncați în temniță. Înfățișați lui Firmilian, ei și-⁠au spus numele proorocilor Ilie, Ieremia, Isaia, Samuel și Daniel și, întrebați de patrie, au răspuns că sunt cetățeni ai Ierusalimului, înțelegând prin aceasta Ierusalimul ceresc. Firmilian, care nu cunoștea o asemenea cetate, i-⁠a chinuit mult și, negăsind răspuns, i-⁠a dat sabiei împreună cu Pamfil, Valens și Pavel.

Mai înainte pătimise Porfirie, tânăr de optsprezece ani, slujitorul lui Pamfil, blând și smerit. Auzind osânda pronunțată asupra mucenicilor, a cerut cârmuitorului îngăduința de a-⁠i îngropa după execuție. Pentru aceasta a fost omorât și ars pe rug. Martor la această mucenicie, Seleuc, fost ostaș, s-⁠a apropiat de Pamfil înaintea execuției și i-⁠a povestit sfârșitul lui Porfirie; a fost prins pe loc de ostași și tăiat cu sabia împreună cu cei osândiți. Un slujitor al cârmuitorului, bătrânul Teodul, creștin în taină, i-⁠a sărutat pe mucenicii duși la moarte și i-⁠a rugat să se roage pentru el; a fost răstignit pe cruce. Tânărul Iulian, capadocian, a văzut trupurile sfinților lăsate fără îngropare, s-⁠a închinat și le-⁠a sărutat; ostașii l-⁠au dus la cârmuitor, care l-⁠a osândit la ardere. Timp de patru zile trupurile celor doisprezece mucenici au rămas neîngropate, neatinse de fiare și de păsări. Tulburați, păgânii au îngăduit creștinilor să le ia și să le îngroape.

Sfântul Porfirie este pomenit la 1 martie (zi mobilă), după stilul nou.