Rahav

Sfânta Rahav, locuitoare a Ierihonului pe vremea lui Iisus Navi, este numită în Scriptură Rahav desfrânata (Iosua 2, 1 și 3; 6, 16; Matei 1, 5; Iacov 2, 25; Evrei 11, 31). Unii au căutat să îndulcească acest nume, numind-⁠o stăpâna unui han. Numele ei înseamnă „lată, întinsă”.

Rahav auzise de israeliți și de milele pe care Domnul le arătase lor, de biruințele asupra regilor amoriților, Og și Sihon, și știa că Ierihonul va ajunge al lor (Iosua 2, 8-11). Când doi iscoade trimiși de Iisus Navi să cerceteze Țara Făgăduinței au sosit la Ierihon și au înnoptat în casa lui Rahav, regele Ierihonului a aflat de venirea lor și a trimis să-⁠i caute. Rahav i-⁠a ascuns pe acoperișul casei, în snopi de in, apoi i-⁠a coborât la vreme potrivită cu o funie pe fereastră, peste zidul cetății de care casa ei se lipea. După îndrumările ei, iscoadele s-⁠au ascuns trei zile pe un munte și apoi, trecând cu bine Iordanul, s-⁠au întors în tabăra lor.

Rahav și iscoadele au făcut o înțelegere: ea să ia o funie roșie și s-⁠o lege la fereastră, iar când cetatea va fi nimicită, casa ei și toți cei din ea să fie cruțați (Iosua 2, 17-23). Vestea primită de la Rahav l-⁠a îndemnat pe Iisus Navi să înceapă numaidecât asediul Ierihonului; când cetatea a fost luată și arsă, Rahav și neamul ei au fost cruțați, după făgăduința iscoadelor (Iosua 6, 17-25).

După aceea, Rahav s-⁠a măritat cu prințul Salmon și a intrat în spița neamului regelui David și a Mântuitorului Hristos (Matei 1, 5). Credința ei este mărturisită de două ori în Noul Testament: în epistola soborniceasca a lui Iacov (2, 25) și în Epistola Apostolului Pavel către Evrei (11, 31), unde se spune că prin credință Rahav desfrânata nu a pierit împreună cu cei necredincioși, primind cu pace iscoadele.

Sfânta Rahav este pomenită în duminica sfinților strămoși, aproape de 27 decembrie, după stilul nou.