Salomon I al Armoricii

Salomon I este un conducător legendar sau pe jumătate legendar al Armoricii, în Bretania, ucis în secolul al V-⁠lea. Nu este un sfânt canonizat: în unele părți ale Bretaniei a fost cinstit ca mucenic, cu pomenire la 25 iulie, dar izvoarele de care dispunem arată că a fost, probabil, trecut între sfinți printr-⁠o confuzie cu un alt conducător al Bretaniei, regele Salomon al III-⁠lea. Nu avem nicio hotărâre ortodoxă privitoare la el; de aceea ce urmează este o biografie neutră, ce se sprijină pe tradiția bretonă târzie.

Izvoarele

Se spune despre el, după unele izvoare, că a fost rege al Armoricii, după altele stăpân al Nantes-⁠ului. Datele tradiționale ale domniei sunt 434-446. Rezumatul nostru dă drept an al morții 436, iar izvoarele rusă și ucraineană dau 446. Cele mai multe știri despre Salomon I se găsesc în lucrările istoricilor bretoni de la sfârșitul Evului Mediu, ale căror izvoare principale erau povestiri mai vechi, între ele cele despre obârșia nobilei familii franceze de Rohan. În forma lor finală, povestirile despre primii conducători ai Bretaniei au fost puse laolaltă în lucrarea istoricului Alain Bouchart, de la începutul secolului al XVI-⁠lea.

Până la sfârșitul secolului al XIX-⁠lea, istoricii au privit fără spirit critic știrile lui Bouchart; apoi un istoric francez a stabilit că ce se spune despre Conan Meriadoc și despre cei mai apropiați urmași ai lui are în parte caracter legendar, în parte literar, și corespunde foarte puțin realităților istorice din secolele IV-⁠VII.

Povestea transmisă

După Bouchart și urmașii lui, Salomon I a fost fiul prințului Urbien și nepotul lui Conan Meriadoc, întâiul conducător al Armoricii independente. Multă vreme s-⁠a crezut că i-⁠a urmat bunicului în 421 și a domnit până în 434, când l-⁠a urmat pe tron regele Gradlon cel Mare. Mai târziu s-⁠a stabilit că Urbien și Gradlon sunt una și aceeași persoană și de atunci Salomon a fost socotit al treilea conducător al Armoricii, cu domnia între 434 și 446.

El a fost înfățișat ca un conducător al unui regat independent, aliat al Imperiului Roman de Apus. Se povestește că era mult cinstit de împăratul Valentinian al III-⁠lea și de mama sa, Galla Placidia, că a reînnoit tratatul de federați cu imperiul și că soția lui era fiica patriciului roman Flavius. Tot el ar fi desființat legea romană ce îngăduia vânzarea ca robi a copiilor datornicilor, care până atunci erau scoși cu miile la licitație în portul Quentovic. Ar fi purtat războaie izbutite cu vizigoții și cu alanii pentru stăpânirea bazinului Loarei. Fiind rudă apropiată a Sfântului Patrick, ar fi sprijinit creștinismul, ar fi ridicat biserici noi, ar fi înființat mănăstiri și ar fi primit cu cinste o sfântă relicvă, capul apostolului Matei. A scăzut mult impozitele bisericilor, dar le-⁠a ridicat pe ale tuturor supușilor, sperând să întrețină astfel oaste pentru respingerea atacurilor dușmanilor din afară. Aceasta a stârnit o răscoală a armoricanilor, și în 446 Salomon I a fost ucis de supușii lui, îndemnați de vizigoți, la altarul uneia din biserici. Se spune că a murit la Nantes sau în satul Le Martyr, lângă Landerneau.

Tradițiile spun că era tatăl a trei fii și al unei fiice: Aldrien, care a moștenit stăpânirile lui bretone, regele Constantin al Britaniei, Sfântul Cebi și Rienegilda, mama Sfântului Iltud. În unele ținuturi ale Bretaniei a fost cinstit ca mucenic (ziua 25 iulie), dar probabil a fost trecut între sfinții creștini din pricina identificării greșite cu alt conducător al Bretaniei care purta același nume, regele Salomon al III-⁠lea.