Sara din Egipt

Cuvioasa Sara din Egipt (numită și amma Sara) a fost una dintre primele mame duhovnicești ale pustiei, cunoscută din „Cuvintele Părinților pustiei” și din Matericon. A trăit în Egipt și a viețuit în aspră nevoință vreo șaizeci de ani. Este pomenită la 13 iulie (26 iulie după calendarul nou) de Biserica Ortodoxă și de cea Catolică. Biserica Episcopală din Statele Unite o pomenește, împreună cu Teodora și Sinclitichia, la 5 ianuarie.

Viața

Izvoarele noastre nu se potrivesc asupra vremii: unul spune secolul al V-⁠lea, altul că a murit în anul 370. Se spune că a trăit în chilia ei lângă un râu mare, probabil Nilul, spre care n-⁠a vrut niciodată să privească, după un izvor sârb nu departe de Alexandria. A dus o viață de aspră înfrânare, fără vin și fără râs, și nu ieșea din chilie decât ca să meargă la biserică. După vechea povestire, a fost multă vreme războită de un demon al desfrânării, treisprezece ani, și nu s-⁠a rugat niciodată ca lupta să se depărteze de ea, ci doar a spus: „Doamne, dă-⁠mi putere”. Când a fost o dată atacată mai tare, a intrat în chilia ei să se roage, fără să cedeze ispitei, și duhul i s-⁠a arătat și i-⁠a zis că a biruit. Ea a răspuns că nu ea a biruit, ci Hristos Domnul ei. Prin pilda vieții ei a atras la monahism multe femei. N-⁠a trăit în totală singurătate și primea vizitatori. Odată au venit la ea monahi din Schit, i-⁠a dat un coș cu fructe și ei au cinstit-⁠o mâncând fructele rele și lăsând-⁠o să le mănânce pe cele bune. Se mai povestește că doi mari bătrâni au venit la ea de la muntele Pelusiei, vrând să o smerească, și, când le-⁠a spus că după fire este femeie, dar nu după minte, au plecat zidiți.

Cuvintele ei

Între cuvintele ei păstrate sunt: ea își pune moartea înaintea ochilor înainte de a se sui pe o scară; este bine să dai milostenie pentru oameni, căci și dacă o faci ca să placi oamenilor, prin ea poți începe să cauți să placi lui Dumnezeu; și mai bine decât să ceri lui Dumnezeu să-⁠ți arate tot ce știu oamenii, să-⁠L rogi să-⁠ți dea inimă curată față de toți. Spunea că se teme de trei lucruri: de clipa când sufletul se desparte de trup, de clipa când va fi pus înaintea lui Dumnezeu și de hotărârea de pe urmă din ziua Judecății. Mai îndemna: fii ca și cum ai fi mort, nu te teme de necinstea oamenilor, nici de slava lumii, ci în liniște, retras în chilie, să-⁠ți aduci aminte neîncetat doar de Dumnezeu și de moarte, și te vei mântui.