Sava Ostapenko

Schiegumenul Sava Ostapenko (în lume Nicolae Mihailovici, 1898-1980) a fost monah al Mănăstirii Peșterilor din Pskov și autor duhovnicesc, cinstit de credincioși ca stareț, fără canonizare sinodală.

S-⁠a născut la 11 (25) noiembrie 1898 în stanița Novominskaia, din ținutul Kuban, într-⁠o familie evlavioasă cu opt copii. La șase ani a fost dat la școala parohială, a slujit în biserică și a cântat la strană. După o boală contractată când a căzut aproape înecat într-⁠o copcă de gheață, s-⁠a trezit în el dorința de a fi preot. În 1914 a fost chemat în armată, iar din 1917 a slujit în Armata Roșie; după războiul civil a absolvit o școală tehnico-⁠militară. A lucrat ca inginer și, după absolvirea Institutului de Construcții din Moscova în 1932, a fost inginer constructor până în 1945.

În 1946, la patruzeci și opt de ani, a trecut examenele la seminarul Lavrei Sfintei Treimi. Starețul Lavrei, arhimandritul Ioan Razumov, a cerut patriarhului tunderea lui, și a fost tuns monah cu numele Sava, în cinstea Sfântului Sava de la Zvenigorod. La Lavră a purtat ascultarea de econom. A trecut apoi la Mănăstirea Adormirii din Pskov (Peșterile Pskovului), unde a primit marea schimă. Episcopul Veniamin, nașul lui de monahism, i-⁠a lăsat patru porunci: să citească mult scrierile Sfinților Părinți, să nu scrie nimănui, nici rudelor, scrisori despre treburile vieții, să fie cel din urmă între slujitorii Bisericii, fără ambiție de decorații și trepte, și să-⁠și poarte crucea cu inimă bună.

A trecut la Domnul la 14 (27) iulie 1980 și a fost înmormântat în peșterile mănăstirii, în prezența unei mulțimi mari. După moartea sa au fost tipărite scrierile lui duhovnicești, între care cărțile „Perle duhovnicești”, „Lacrimile pocăinței” și „Căile mântuirii”, precum și culegeri de predici și învățături.