Sava Popescu de la Stânișoara

Sava Popescu, născut în 1830 la Bucșenești, în Argeș, a fost ieroschimonah și duhovnic al Mănăstirii Stânișoara, cunoscut prin tăcere, liniște și lucrarea minții. A adormit în 1904. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

Era fiul cel mare al preotului Nicolae Popescu din Loviștea. Tatăl l-⁠a dat la Seminarul din Râmnicu Vâlcea, voind să-⁠l facă preot, dar tânărul Ștefan a fost chemat la viața monahală și, după doi ani, a plecat la Stânișoara, cea mai cunoscută sihăstrie din Țara Românească în secolul al XIX-⁠lea, loc retras, fără drum de acces, cu rânduială aleasă, unde nu intra femeie. A intrat acolo pe la 1850 și, după trei ani de ascultare, a fost călugărit cu numele Sava, apoi hirotonit diacon și preot. Zi și noapte stătea în biserică, slujea cu evlavie, cânta frumos, vorbea puțin cu oamenii și mereu cu Dumnezeu. În chilia lui nu primea pe nimeni; acolo se ruga neîncetat, vărsa lacrimi neștiute, făcea multe metanii și privegheri și se împărtășea din bucuria Duhului.

Auzind de viața lui, tatăl său, preotul Nicolae, s-⁠a călugărit și el, cu numele Nifon, iar fiul cel mai mic, Atanasie, a lăsat seminarul și s-⁠a călugărit tot acolo. Au trăit împreună mai bine de treizeci de ani. La cererea Sfântului Ierarh Calinic, în 1863 Sava a mers să ajute la organizarea Mănăstirii Frăsinei, unde patru ani a fost duhovnic și a adunat până la douăzeci de ucenici, a rânduit viața de obște și slujbele după tipicul Athosului. Apoi a fost stareț patru ani la Turnu, după care s-⁠a întors la liniștea de la Stânișoara. În 1890 a murit tatăl său, Nifon, la nouăzeci de ani, iar în 1895 Sava a fost numit stareț al mănăstirii, dar, iubitor de liniște, a renunțat curând. Soborul l-⁠a păstrat ca duhovnic, iar mirenii îl căutau pentru sfat.

Ultimii ani i-⁠a petrecut în rugăciune, îngrijit de fratele său Atanasie. Simțindu-⁠și sfârșitul aproape, a primit Sfintele Taine, a cerut iertare starețului și l-⁠a rugat să fie îngropat lângă tatăl lor. I-⁠a spus lui Atanasie să aprindă lumânarea și să meargă la chilie să se roage pentru el. Întors după puțin, Atanasie l-⁠a găsit adormit în Domnul, cu lumânarea lângă el, și l-⁠a îngropat lângă altarul bisericii, alături de Nifon.