Sem

Sfântul Drept Sem a fost fiul cel mare al lui Noe, strămoș al unui neam numeros, și a fost ocrotit în corabie împreună cu soția și cu ceilalți din casa lui în vremea potopului.

Cartea Facerii spune că Sem era de o sută de ani când a născut pe Arfaxad, la doi ani după potop; mai apoi a mai trăit cinci sute de ani și a murit la vârsta de șase sute de ani, iar dacă socotelile vremii sunt întocmite bine, a apucat vremea nașterii lui Isaac. Fiii săi au fost Elam, Asur, Arfaxad, Lud și Aram. Respectul pe care Sem și Iafet l-⁠au arătat tatălui lor le-⁠a adus binecuvântarea acestuia, în timp ce Ham, pentru lipsa de cuviință, a rămas sub blestem: „Blestemat fie Canaan; rob al robilor va fi fraților săi. Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Sem.” Hristos Însuși a coborât după trup din acest neam, în mijlocul căruia și-⁠a petrecut toată viața pământească și a săvârșit lucrarea mântuirii noastre.

Cei cinci fii ai lui Sem au populat țările cele mai frumoase ale Răsăritului, iar limbile acelor popoare se numesc până azi semitice, între ele ebraica, caldeeana, siriana, araba și etiopiana. Sfântul Drept Sem este pomenit în duminicile dinaintea Nașterii Domnului: la 27 decembrie, zi mobilă, în Duminica Sfinților Strămoși, și la 3 ianuarie, zi mobilă, în Duminica Sfinților Părinți, după stilul nou.