Serafim Tiapocikin

Arhimandritul Serafim Tiapocikin (în lume Dimitrie Aleksandrovici, 1894-1982) a fost duhovnic și egumen al bisericii Sfântului Nicolae din Rakitnoe, în regiunea Belgorod. Este cinstit de credincioși ca stareț, fără canonizare sinodală; pentru canonizarea lui se pregătesc materiale.

S-⁠a născut la 1 (13) august 1894 în orașul Novîi Dvor, gubernia Varșovia, într-⁠o familie nobilă. La șapte ani a intrat la școala teologică, în 1911 la seminarul din Holm, unde a avut o înrâurire puternică asupra lui rectorul, arhimandritul Serafim Ostroumov, și apoi, ca cel mai bun elev, la Academia Teologică din Moscova (1917-1919), închisă în primăvara anului 1919. S-⁠a căsătorit în 1920 și în același an a fost hirotonit diacon și, la 18 octombrie, preot, de episcopul Evlampie al Ekaterinoslavului, în Mănăstirea Tihvin din Ekaterinoslav. Din 1921 a slujit în satul Mihailovka, ca protopop al regiunii Solonianka, până în 1936. A apărat curățenia învățăturii ortodoxe față de renovaționism și alte curente nebisericești. În 1933 i-⁠a murit soția, de tuberculoză, și a rămas cu trei fiice minore.

În 1940 a fost arestat pentru că a oficiat în taină slujbe în casă și a primit zece ani de închisoare, executați la Igarka, în regiunea Krasnoiarsk. După eliberare, în 1950, a primit încă patru ani de exil, în Kazahstan, lângă lacul Balhaș; exilul a fost anulat în 1955 la cererea ginerelui. A slujit apoi în Verhnii Tokmak, apoi în Mihailovka, iar în 1960 la catedrala din Dnepropetrovsk, de unde a fost alungat de autorități pentru că oamenii veneau la el. A dormit o lună în gară; în cele din urmă episcopul Leonid Poliakov l-⁠a primit în eparhia Kursk și Belgorod, la biserica Adormirii din Sokolovka.

La 26 octombrie 1960 episcopul Leonid l-⁠a tuns monah cu numele Serafim, în cinstea Sfântului Serafim de Sarov, pe care îl socotea ocrotitor din copilărie. A fost făcut egumen în 1961. La 14 octombrie 1961 a fost numit egumen al bisericii Sfântului Nicolae din Rakitnoe, regiunea Belgorod, unde a rămas până la moarte; arhimandrit din 1970. Iubea slujbele și le săvârșea cu strictețe față de rânduială, în cutremur de evlavie la altar, și dormea foarte puțin. A trecut la Domnul în tăcere, la 19 aprilie 1982, în a doua zi a Învierii Domnului.

La înmormântare au venit sute de oameni, în ciuda piedicilor puse de autorități, care au suspendat autobuzele spre Rakitnoe. Mormântul său se află lângă biserica Sfântului Nicolae. Credincioșii povestesc vindecări și clarviziune în urma rugăciunilor sale. În 2007 i s-⁠a deschis un monument la Rakitnoe, cu cuvintele lui: cel ce rămâne în Dumnezeu rămâne în iubire. Comisia de canonizare a eparhiei Belgorod și Stary Oskol adună din 1996 mărturii și amintiri, iar în decembrie 2018 mitropolia Belgorodului a trimis patriarhului materialele necesare cercetării.