Serapion

Serapion de la Mănăstirea Sfântul Pantelimon a fost ieromonah rus, frate al mănăstirii Sfântul Pantelimon. Ani de zile, dorind o viață duhovnicească mai înaltă, mergea la bătrânul isihast Calinic (†1930) din Katunakia ca să afle tainele lucrării treze. Bătrânul îl povățuia după nevoie. În 1913 Serapion l-⁠a vizitat din nou și l-⁠a rugat stăruitor să-⁠i dea binecuvântarea ca să plece definitiv în pustie. Bătrânul Calinic, priceput, a fost la început împotrivă, de teama rătăcirilor și a capcanelor vicleanului, dar văzând stăruința, entuziasmul sfânt, dragostea și smerenia lui, l-⁠a lăsat să plece din mănăstire. Au slujit Liturghia, s-⁠au împărtășit și Serapion a plecat în pustie, însoțit de rugăciunile lui Calinic.

După doisprezece ani a ajuns din nou la chilia lui Calinic, bucuros să-⁠l revadă. Părintele Serapion a povestit: «Plecând, am mers trei zile și trei nopți spre vârful Athosului. Neputând îndura gerul nopții, am coborât la Kathisma Maicii Domnului, unde am stat puțin. Apoi am găsit în apropiere o peșteră, m-⁠am strecurat în ea și m-⁠am ascuns doisprezece ani întregi. Trăiam mâncând castane, verdețuri, lăstari, ghinde, rădăcini, bulbi și bând apă din izvorul Maicii Domnului.» Dar ce îl întreținea și îl bucura mai ales era rugăciunea. Îi dădea o veselie de nespus și nu-⁠l lăsa să se gândească la nimic străin; mintea nu-⁠i gândea decât la Dumnezeu. Povestea că atunci când lumina dumnezeiască intră în inimă, omul e luminat și încălzit tot, îl cuprinde o dulceață și simte mare bucurie. Atunci nu mai încape nicio altă dorință. Ascultând cu uimire, bătrânul Calinic i-⁠a spus că Dumnezeu l-⁠a învrednicit să vadă și să cunoască semne pe care mulți le-⁠au dorit și nu le-⁠au văzut. Singurul lucru de care a fost lipsit atâția ani a fost Sfânta Împărtășanie. Presimțindu-⁠și sfârșitul, a venit să primească merinde pentru viața veșnică. A adormit în 1926. Este cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.