Sfinții Alamani

Sfinții Alamani sunt un grup de sfinți, într-⁠un număr nesigur, care au venit din diferite locuri și au pătimit mucenicește în Cipru. Izvoarele principale despre ei sunt cronicarii și istoricii ciprioți și Slujbele lor. Prima mențiune este a lui Leontios Machairas (secolul al XV-⁠lea), care spune că după asediul Ierusalimului de către arabi, în 638, trei sute de clerici și laici au fugit în Cipru, unde s-⁠au împărțit în grupuri mai mici.

Termenul „Alamani” a fost introdus de cărturari ciprioți latini, Florio Bustron și Ștefan Lusignan, pentru care erau bărbați de seamă din Franța și Germania, sosiți în Cipru ca să se călugărească după încercarea nereușită, spre sfârșitul veacului al XIII-⁠lea, de a elibera Locurile Sfinte. Sinaxare din secolele al XVIII-⁠lea și al XIX-⁠lea au repetat părerea originii din Alamania. Constantin Sathas a așezat sosirea lor între 690 și 697, după cucerirea insulei de către arabi.

Cercetarea nu a stabilit numărul, proveniența și vremea sosirii lor. Cercetări mai noi au văzut în ei un grup de cuvioși în jurul Sfântului Ilioftot și au plasat vremea lor în secolul al V-⁠lea. Pentru istoricul bisericii cipriote J. Hackett, ar fi fost un grup de ostași, deoarece numele „Alamanos” însemna în Răsărit ostaș. Pentru mitropolitul Neofit al Morfului, numele are legătură cu muntele Amanos, pe care se află orașul Germanikeia.