Sihaștrii de pe Valea Secului

Sihaștrii de pe valea Secului au fost opt monahi nevoitori din secolul al XVI-⁠lea, pomeniți în documente de danie către Mănăstirea Secu: Moise, Prohor, Veniamin, Spiridon, Chiriac, Visarion, Ștefan și Atanasie. Sunt cinstiți de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

Documentele din secolul al XVI-⁠lea și de la începutul celui următor amintesc chiliile lor din afara zidurilor Secului: Chiliile lui Moise, ale lui Prohor, ale lui Veniamin și ale lui Spiridon și Chiriac. Fiecare chilie era o mică obște de trei sau patru sihaștri, în care cel mai bătrân era socotit stareț.

Patericul scrie că toți își făcuseră metania la Mănăstirea Neamț și se făcuseră pustnici pe valea pârâului Săc înainte de întemeierea Schitului lui Zosin, în a doua jumătate a secolului. Sunt printre cei dintâi sihaștri cunoscuți din valea Secului, iar numele lor au ajuns până la domnul țării, și mai mulți monahi le-⁠au fost ucenici. Împreună cu alții, nenumiți, au alcătuit prima sihăstrie de acolo. Când schitul s-⁠a întemeiat, în 1564, o parte dintre ei au intrat în obște sub egumenul Dosoftei, iar ceilalți au rămas în pădure, la chilii.

Se nevoiau toată viața în liniște, în post, în rugăciune și în cugetarea celor dumnezeiești. Doar la sărbători se adunau la Schitul lui Zosin, ascultau slujba, se împărtășeau, luau pesmeți pentru hrană și se întorceau în pustie. Spre sfârșitul secolului al XVI-⁠lea s-⁠au mutat cu pace la Domnul, lăsând numeroși ucenici și o tradiție isihastă care a ținut până în zilele noastre.