Siluan de la Neamț

Siluan a fost ieroschimonah și mare egumen al Mănăstirii Neamț din 1422 până la adormirea sa, în anul 1448. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală; izvoarele de care dispunem nu dau o zi de pomenire.

A fost ucenic al mitropolitului Iosif Mușat și al egumenului Dometian, crescut în obștea Neamțului. A învățat carte multă la școala de grămătici a mănăstirii, de la monahul Gavriil Uric, apoi a ajuns ieromonah și duhovnic priceput. În 1422, după moartea egumenului Pimen, a fost rânduit egumen și a condus mănăstirea peste douăzeci și cinci de ani.

A continuat lucrarea lui Dometian în Neamț și Bistrița. A sporit numărul monahilor, dintre care mulți sihăstreau în pădurile din jur, și a ridicat duhovnici și egumeni cunoscuți în toată Moldova. A întărit rânduiala slujbelor, iar protopsalții Neamțului erau vestiți: însuși domnul și dregătorii țării veneau să-⁠i asculte. Viața isihastă a luat un avânt deosebit în jurul celor două mănăstiri; cel mai cunoscut sihastru al vremii era Iosif, care se nevoia pe Muntele Bisericani cu șaptesprezece ucenici.

Sub îndrumarea lui s-⁠au copiat la Neamț mai multe scrieri patristice, între ele Scara Sfântului Ioan Scărarul, Mărgăritarul Sfântului Ioan Gură de Aur, culegeri de cuvinte și vieți de sfinți. Tot prin grija lui s-⁠a brodat cu fir de aur, în 1437, Epitaful de la Neamț, care îi poartă numele. S-⁠au zidit chilii noi și s-⁠au făcut înnoiri.

A fost sfetnic al lui Alexandru cel Bun și al fiilor lui, a luat parte la înmormântarea domnului în 1432 și a căutat să împace neînțelegerile dintre urmașii la tron. S-⁠a mutat cu pace la Domnul în 1448, lăsând numeroși ucenici.