Silvan de la Rașca

Silvan a fost ieromonah și primul egumen al Mănăstirii Rașca, din 1542 până în 1548, ucenic al episcopului Macarie al Romanului. S-⁠a mutat la Domnul în anul 1579. Este pomenit în Patericul românesc și cinstit de credincioși, fără canonizare sinodală.

Își făcuse metania la Mănăstirea Bogdănești de lângă Suceava. Când aceasta s-⁠a risipit și Bogdan cel Orb (1512-1517) a ridicat în apropiere o mănăstire nouă, monahii s-⁠au mutat acolo, iar Silvan s-⁠a așezat în noua ctitorie domnească. Era ascultător și râvnitor. Iubea liniștea și adesea se retrăgea în pădurile de sub munți, unde sihăstreau mulți pustnici.

Între 1540 și 1542 întreaga mănăstire a fost înnoită de Petru Rareș și de episcopul Macarie al Romanului, sub numele Rașca, iar Silvan a fost rânduit egumen, fiind duhovnic cunoscut și sporit în fapte bune. Până în vara lui 1542 a supravegheat zidirea bisericilor și a chiliilor. Apoi a adunat peste treizeci de monahi și a întemeiat o obște aleasă, cu duhovnici buni și caligrafi aduși de la Neamț. Rânduiala era cea din celelalte mănăstiri ale Moldovei: Utrenia la miezul nopții, Liturghia în fiecare zi, spovedania și împărtășirea o dată la trei săptămâni, o masă pe zi în afară de sărbători, ascultare în dragoste și rugăciunea lui Iisus.

A încurajat și viața pustnicească din munții Rașcăi, unde se nevoiseră sihaștri cu secole înainte. Le trimitea cele de trebuință, îi cerceta duhovnicește, iar pe cei iubitori de liniște îi lăsa să se retragă în singurătate. În 1548 s-⁠a retras din egumenie și s-⁠a făcut schimonah, apoi a mai trăit până în 1579, când s-⁠a mutat la cele veșnice, lăsând numeroși fii duhovnicești.